• Firea declară, referitor la cazul băieţelului lovit de statuie în sediul PMB, că Nicuşor Dan încearcă să arunce vina asupra ei.
  • Fostul primar general precizează că scenariul de securitate la incendiu aprobat de ISU stabileşte că cetăţenii pot intra în primărie pe cele două intrări laterale din strada Ellie Radu şi strada Anghel Saligny.
  • Ea a postat documentul semnat de reprezentanţii PMB, ISC, ISUBIF, Ministerul Culturii, constructor, consultant şi proiectant în 2017.

Gabriela Firea declară, referitor la cazul băieţelului lovit de statuie în sediul PMB, că Nicuşor Dan încearcă să arunce vina asupra ei: „Situaţia putea fi evitată dacă Nicuşor Dan nu lua, plin de avânt triumfal, măsura populistă de a permite accesul cetăţenilor pe uşa din faţă a clădirii” .

Ce s-a întâmplat ieri în clădirea Primăriei Capitalei este un accident tragic! Mă rog pentru sănătatea băieţelului lovit de statuie şi sper să îşi revină cât mai repede. Aş fi făcut asta în linişte, fără comentarii, dar e nevoie să fac nişte precizări. Actualul primar general încearcă să arunce vina către mine şi în acest caz, spunând că statuia respectivă se află în primărie din timpul mandatului meu. Şi clădirea primăriei era acolo de pe vremea mea, ba chiar şi de pe vremea celorlalţi primari generali, din 1990 încoace, când clădirea construită între anii 1906-1910 a început să funcţioneze ca sediu al Primăriei Generale.

Şi statuile, Simfonie Roz şi Simfonie Neagră, sunt în clădire cu mult înainte să ajung eu acolo: au fost cumpărate încă din anul 2010 pentru a ajunge în sediul primăriei şi se află în lista monumentelor de for public ale Municipalităţii. O spun clar, este un accident nefericit! Totuşi, situaţia putea fi evitată dacă Nicuşor Dan nu lua, plin de avânt triumfal, măsura populistă de a permite accesul cetăţenilor pe uşa din faţă a clădirii. Acest acces nu era întâmplător permis doar delegaţiilor oficiale pe uşa principală a clădirii” , scrie pe Facebook Gabriela Firea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
FOTO – Facebook Gabi Firea

Fostul primar general precizează că scenariul de securitate la incendiu aprobat de ISU stabileşte că cetăţenii pot intra în primărie pe cele două intrări laterale din strada Ellie Radu şi strada Anghel Saligny.

Însă Nicuşor Dan se hrăneşte din declaraţii populiste. Pe primarul general nu l-a interesat ce a spus ISU referitor la siguranţa oamenilor, ci doar propria imagine. Aşa au apărut, din păcate, consecinţele nedorite ale unei acţiuni făcute pentru <a da bine> în spaţiul public. În disperarea de a găsi justificări pentru lipsa de rezultate şi pentru a induce ideea că sediul primăriei nu este o clădire sigură, Nicuşor Dan emite senin încă o minciună gogonată! Primarul <Nu ştiu dar vorbesc> susţine că Primăria Capitalei funcţionează într-o clădire nerecepţionată. Ghinion. Clădirea din bd Regina Elisabeta nr 47, a cărei reabilitare s-a terminat în 2016, la insistenţele mele de a muta angajaţii în sediul de drept al primăriei de vis-a-vis de Cişmigiu, pentru a nu mai plăti o chirie imensă pentru sediul provizoriu, are recepţia la terminarea lucrărilor, aşa cum puteţi vedea în această postare” , adaugă Firea.

Ea a postat documentul semnat de reprezentanţii PMB, ISC, ISUBIF, Ministerul Culturii, constructor, consultant şi proiectant în 2017.

Sunt 5 ani de când modernizarea clădirii din Bd. Regina Elisabeta nr. 47 A FOST FINALIZATĂ! Şi spun cu toată răspunderea că acest imobil este printre cele mai sigure din Bucureşti. Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 4382/28.11.2017 se află în sediul primăriei, la Direcţia Generală Investiţii. Nicuşor Dan putea să ceară hârtiile sau măcar o informare despre situaţie de la actualul director impus de Ludovic Orban. Nu mai tolerez minciuni din partea lui Nicuşor Dan! Sunt doi ani de când e primar general şi trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru propriile vorbe. Fie că şi le aminteşte, fie că nu. Exemple sunt nenumărate. Dar mă tem că Nicuşor Dan are resurse nelimitate în domeniul minciunilor şi a promisiunilor niciodată onorate” , încheie Gabriela Firea.