Firea pierde teren în fața lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei. Cum ar vota bucureștenii
- Nicuşor Dan e clasat cu 9 procente mai sus în preferinţele bucureştenilor, faţă de Gabriela Firea, pentru scaunul de primar al Capitalei
- Sondajul INSCOP arată că bucureştenii sunt deranjaţi de aglomeraţia din trafic, mai apoi, poluarea şi corupţia din administraţie
- Sondajul a fost cerut de PNL, partid ce îl susţine pe Nicuşor
Un sondaj realizat de INSCOP arată că Nicuşor Dan câştigă teren şi Gabriela Firea începe să îşi strângă din bagajele de la Primărie. Sondajul cerut de PNL îl clasează pe Nicuşor cu 9 procente mai sus în preferinţele bucureştenilor. Conform rezultatelor, tu, ca bucureştean, consideri că cea mai mare problemă a Capitalei este aglomeraţia din trafic, mai apoi, poluarea şi corupţia din administraţie. Mai degrabă crezi că lucrurile merg într-o direcţie proastă decât bună? Sondajul aşa arată.
Participanţii la studiu au fost întrebaţi pe cine ar alege dacă pentru funcţia de primar al Capitalei s-ar prezenta în alegeri doar doi candidaţi, adversarii politici Nicuşor Dan şi Gabriela Firea. 54,4% au ales candidatul PNL, USR-PLUS şi PMP, iar 45,6% pe Gabriela Firea, susţinută de PSD, ALDE şi Pro România.
Metoda de cercetare folosită a fost interviu prin intermediul chestionarului, datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), pe un eşantion de 1120 de personae.
Procentul bucureştenilor care au spus că vor veni la vot şi au exprimat o opţiune este de 67,3% din eşantion.
Întrebaţi dacă din punct de vedere adminitrativ, lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună sau greşită, doar 40,3% s-au arătat optimişti, 56,1% nu prea mai văd cale de rezolvare, cu Firea la conducere.
Ce îi deranjează cei mai tare pe bucureşteni e aglomeraţia din trafic, poluarea şi corupţia din administraţie, dar şi infracţionalitatea, mizeria din oraş, lipsa parcărilor, drumurile proaste, lipsa spaţiilor verzi, construcţiile ilegale sau costurile la întreţinere.
- Clotilde Armand oferă 1.000 de euro recompensă pentru un exemplar din cartea lui Sorin Grindeanu
- MAE convoacă Ambasadorul Rusiei după sabotajul de la Carfil Brașov, expus de SRI. România condamnă Rusia pentru atacurile hibride și loviturile din Marea Neagră
- Prezență record la vot în Israel, cea mai mare din 1977. Netanyahu lansează „apeluri de urgență” către susținători, pentru a-i mobiliza la urne: „Nimeni să nu stea acasă! Încearcă să ne fure alegerile”
- Germania ar putea introduce ziua de muncă de 12 ore. Cancelarul Friedrich Merz: „Nu este exploatare”. Reforma provoacă un scandal în coaliţia de guvernare
- Cine te apără? Afli joi, alături de Andreea Soare și invitatul ei, Cornel Laurian Stoica, inspector general, Poliția de Frontieră