• Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a acuzat, joi, PSD că „vinde România”.
  • Cîțu a susținut că social-democrații „au știut în permanență că nu au bani să plătească creșterea cu 40% a pensiilor”.
  • Ministrul de Finanțe a dezvăluit planul PSD pentru România, aprobat la finalul anului 2019.

„PSD vinde România! Trebuie să știți ce vrea să facă PSD cu România. De două luni de zile PSD ne amenință cu moțiune de cenzură și mă acuză că îndatorez România.

Explic în fiecare lună unde se duc banii pe care îi împrumutăm. De ce este PSD interesat de acest subiect? Este simplu. PSD are un plan pe care vi-l prezint astăzi.

Acest plan urmează să fie propus și aprobat și în congresul PSD care urmează. Anul trecut în octombrie, în numele PSD, fostul ministru de finanțe a prezentat un document în ședința de guvern prin care propunea, nici mai mult nici mai puțin, vânzarea la reducere a României”, a scris pe Facebook Florin Cîțu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

El precizează că în documentul respectiv se propunea cel mai mare împrumut din istorie pentru a acoperi gaura din buget generată de creșterea pensiilor.

„Vă atrag atenția asupra a două lucruri:

  1. Au știut în permanență că nu au bani să plătească creșterea cu 40% a pensiilor.
  2. Au știut că nu au bani pentru plata salariilor în sectorul bugetar.
    Atenție! Iată ce prevedea planul negociat de PSD și aprobat de guvern:
  • Reducerea cu 30% a personalului bugetar;
  • Reducerea cu 20% a cheltuielilor primăriilor și cheltuielilor județene;
  • Privatazirea CEC și EXIM BANK, cele doua bănci de stat;
  • Privatizarea companiilor din sectorul energetic;
  • Privatizarea parțială a sistemului sanitar;
  • Reducerea arieratelor companiilor de stat;
  • Aplicarea OUG 109 pentru toate companiile de stat și regiile autonome;
  • Înghețarea salariilor în sectorul bugetar pentru 2 ani de zile.
    Și, atenție mare, prorogarea creșterii punctului de pensie din septembrie 2020 până în septembrie 2021”, a adăugat Cîțu.

„Înțelegeți cât de mare este ipocrizia acestui partid? PSD a fost de acord cu toate aceste condiții în timp ce de trei luni de zile țipă în gura mare că ei se gândesc la pensionari și alții nu.

A venit momentul să demascăm minciuna PSD și românii să știe adevărul. Acesta este planul PSD pentru Romania, aprobat încă de anul trecut. Și asta îi așteaptă pe români dacă votează PSD.

PNL a demonstrat că poate face față acestei crize duble, de sănătate și economie, fără să cedeze nimic din independența politicii economice și fiscale”, a conchis ministrul de Finanțe.