Premierul Florin Cîţu anunţă că salariile bugetarilor vor fi îngheţate la nivelul veniturilor din decembrie 2020. Totodată, a fost găsită o soluţie pentru prelungirea amânării ratelor la bănci.

După şedinţa de Guvern de luni, Florin Cîţu a anunţat că bugetul va fi construit cu un deficit bugetar în jur de 7% din PIB, iar politica fiscală va rămâne stimulativă în 2021.

„Am avut discuţii referitoare la amânarea ratelor la bănci. Ştiţi foarte bine că există o decizie a EBA – Autoritatea Bancară Europeană – care spune că se pot amâna aceste rate până la nouă luni. Dar în acest moment am găsit o soluţie prin care vom putea să prelungim, pentru anumite categorii, această facilitate. Zilele viitoare vom veni şi cu detalii, dar vreau să îi asigur pe români că am lucrat în această perioadă şi ne apropiem de o soluţie care să permită celor afectaţi de această perioadă de criză să poată să beneficieze în continuare de această facilitate”, a spus premierul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În ce priveşte măsurile ce vor fi adoptate în şedinţa Guvernului de miercuri, Florin Cîţu a anunţat prelungirea măsurile active până în 30 iunie 2021: indemnizaţia acordată pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, acordarea de ajutor angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariilor angajaţilor menţinuţi în muncă, etc.

„Munca flexibilă este o măsură care cred că se va permanentiza în România. În continuare sunt acele măsuri de ajutor de stat prin intermediul IMM Invest. Noutatea este Agro IMM Invest, va fi aprobată în şedinţa următoare, este o măsură pe care o aşteaptă cei din sectorul agricol cu garanţii de până la 1 miliard de lei”, a spus Cîţu.

De asemenea, va fi aprobată schema de ajutor de stat pentru acordarea de sprijin financiar pentru Horeca: schema are un buget de 500 de milioane de euro. Conform premierului, va continua şi anul viitor voucherele de vacanţă în valoare de1.450 lei, iar cei din HoReCa vor fi scutiţi de impozite.

De asemenea, angajatorii pot „restructura” datoriile care au ajuns până în 31 decembrie 2020, nu doar pe cele până în 31 iulie 2020.

„Şi în ultimul rând în ceea ce priveşte angajaţii din mediul bugetar: nu vor fi tăiate salariile. În acest moment analizăm dacă legea în vigoare este eficientă privind salariile din mediul public. Până atunci veniturile se menţin la nivelul din decembrie 2020”, a spus premierul.