• Florin Cîțu a anunțat pe pagine de Facebook a Guvernului României că își dorește să evite carantinarea Capitalei pentru a nu afecta acitivitățile economice
  • Prim-ministrul României: „Vrem să evităm carantina, pentru a nu afecta și mai mult activitățile economice”
  • Florin Cîțu: „Am constatat în ultima vreme o relaxare nepermisă dacă vrem să ținem sub control pandemia”

Premierul Florin Cîțu a anunțat printr-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului României că a cerut prefecților să se asigure că toate măsurile în vigoare sunt respectate cu strictețe. El este de părere că dacă actualele măsuri sunt respectate nu ar fi nevoie de noi restricții pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2.

„Vedem în 30 de județe și în București o creștere continuă a incidenței și, zilnic, avem noi localități în zona roșie, pentru că o minoritate preferă să nu respecte regulile. Ne vom asigura că tot mai mulți se vor conforma, astfel încât majoritatea cetățenilor care respectă regulile să nu fie afectați de comportamentul celorlalți”, a scris Florin Cîțu.

De asemenea, premierul Cîțu a abordat și subiectul carantinării Bucureștiului. Florin Cîţu a avut o şedinţă de urgenţă cu Nicuşor Dan şi cu primarii de sector. El consideră că autoritățile trebuie se asigure că măsurile sunt respectate pe stradă, în mijloacele de transport, în centre comerciale, la terase și restaurante, în școli, în instituțiile publice și la locul de muncă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Am constatat în ultima vreme o relaxare nepermisă dacă vrem să ținem sub control pandemia. Datoria noastră este să ne asigurăm că măsurile sunt respectate în toate cazurile, întrucât și-au dovedit eficiența. Vrem să evităm carantina, pentru a nu afecta și mai mult activitățile economice”, a adăugat Florin Cîțu.

Florin Cîțu anunță că România va primi alte câteva milioane de doze de vaccin anti-COVID care vor ajuta la micșorarea numărului de cazuri noi.

„Avem nevoie să rezistăm în următoarele săptămâni, pentru că în lunile aprilie și mai România va primi alte câteva milioane de doze de vaccin anti-COVID, după care vom putea frâna evoluția îmbolnăvirilor prin continuarea în forță a campaniei de vaccinare”, a spus premierul.