- Florin Cîțu: În primul rând trebuie să așteptăm motivarea deciziei CCR. Știți foarte bine că o decizie a CCR trebuie, în integralitatea ei, respectată de toată lumea, inclusiv de Parlamentul României.
- Referitor la cea de-a doua moțiune, depusă de PSD, premierul spune că în Parlament este o competiție a celor care vor să arunce țara în aer.
- Florin Cîțu: „Pe de-o pare avem o coaliție USR-AUR, pe de altă parte PSD, se întrec pentru a arunca țara în haos și vor să dea jos Guvernul”.
Premierul Florin Cîțu a spus, marți, că CCR i-a dat dreptate în ceea ce privește conflictul dintre Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură.
„În primul rând trebuie să așteptăm motivarea deciziei CCR. Știți foarte bine că o decizie a CCR trebuie, în integralitatea ei, respectată de toată lumea, inclusiv de Parlamentul României. Putem să interpretăm, eu spun că mi-a dat dreptate CCR, a spus că este conflict juridic. După aceea spune, pentru a închide această problemă trebuie să meargă la vot și singura soluție este să fie respinsă, dar asta este ce văd eu”, a declarat marți Florin Cîțu.
Acesta a spus că, în caz contrar, „vom apela la CCR din nou și veți vedea că vom avea dreptate”.
Referitor la cea de-a doua moțiune, depusă de PSD, premierul spune că în Parlament este o competiție a celor care vor să arunce țara în aer: „Pe de-o pare avem o coaliție USR-AUR, pe de altă parte PSD, se întrec pentru a arunca țara în haos și vor să dea jos Guvernul”, a mai spus Cîțu.
CCR a decis că moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR și USR PLUS este validă și poate fi dezbătută și votată în Parlament. În prezent, Guvernul Cîțu este vizat de două moțiuni de cenzură, cea de a doua fiind depusă marți de PSD.
Decizia membrilor Curții Constituționale a fost luată în unanimitate. Aceștia au constatat că moțiunea depusă la Parlament de AUR și USR PLUS nu e invalidă. Practic, CCR a decis că Parlamentul poate să dezbată și să voteze moțiunea de cenzură.
Conflictul dintre Guvern și Parlament pe tema moțiunii de cenzură a fost judecat de Curtea Constituțională a României (CCR), marți, la trei zile după Congresul PNL, în care a fost ales președinte premierul în funcție, Florin Cîțu.