- Necesarul de finanțare pentru acest an este de 138 de miliarde de lei
- Cîțu: „În octombrie am plătit 10 miliarde de lei pentru banii luați de guvernele anterioare”
- România riscă să fie încadrată la categoria „junk” din punct de vedere al investitorilor
Florin Cîţu, ministrul finanţelor, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că necesarul de finanţare pentru acest an este de 138 de miliarde de lei, precizând că 50 de miliarde de lei sunt împrumuturi din trecut, când datoria publică a României a fost foarte prost administrată de guvernele anterioare.
„În octombrie am plătit 10 miliarde de lei pentru banii luaţi în trecut de guvernele anterioare”, a spus el.
Datoria publică a României, care în august 2020 a atins 450 de miliarde de lei, creşte anul acesta cu 6,5 puncte procentuale.
„Restul Europei creşte în medie cu 20 de puncte procentuale. În criza anterioară din 2008, datoria publică a României a crescut cu 20 de puncte procentuale”, a spus Cîţu.
Ministrul a precizat că cea mai mare provocare din acest an a fost să convingă agenţiile de rating, Comisia Europeană şi investitorii străini că guvernul este responsabil şi că „nu vom face ceea ce au făcut ceilalţi, înaintea noastră”.
România este sub ameninţarea unei scăderi a ratingului de ţară, ceea ce ne-ar trimite la categoria “junk”, adică o ţară nerecomandată investitorilor, dar până acum agenţiile de rating nu au luat o asemenea decizie. Totul depinde de creşterea pensiilor cu un procent mai mic decât cel de 40% şi de sustenabilitatea finanţelor publice.