Preşedintele PNL Florin Cîţu a spus marţi seara, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional, că în cadrul şedinţei a fost aprobată flexibilizarea mandatului pentru negocieri. Negocierile încep mâine, a anunţat Cîţu.

„În şedinţa BPN a PNL a fost aprobată propunerea BEx de flexibilizare a mandatului pentru negocieri cu forţele democratice din Parlamentul României şi echipa de negociere. Este condusă de preşedintele partidului, mai fac parte cei patru vicepreşedinţi şi secretarul general”, a spus Florin Cîţu.

Acesta a precizat că decizia a fost luată în BPN cu două abţineri.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Întrebat când vor începe negocierile, Florin Cîţu a răspuns: „Mâine. Voi contacta liderii politici după această conferinţă”.

„PNL merge la aceste negocieri şi spunem foarte clar că noi vrem să facem această guvernare în jurul PNL cu premier liberal”, a mai spus preşedintele PNL.

El susţine că orice guvernare va face PNL „nu vom devia de la obiectivele noastre de a avea o Românie liberală, cu un parcurs european”.