• Liderul PNL spune că nu este o normalitate penalizarea acestor companii.
  • În ședința de miercuri nu se va discuta despre bugetul anului 2022.

Florin Cîţu spune că aşteaptă explicaţii despre taxa de solidaritate. „Cred că nu este un comportament normal să vii azi să penalizezi aceste companii, pentru că nu am înţeles de ce, care este destinaţia acestor sume”, afirmă liderul PNL.

„Ideea nu este despre ce înseamnă această taxă. Ştiţi foarte bine că este o directivă care va creşte impozitarea companiilor, în toată lumea, la 15%, care va fi din 2023. Ceea ce nu văd eu şi aici e vorba de principiu, în această perioadă de criză, 2020 şi 2021, să ştiţi că aceste companii pe care noi vrem astăzi să ale penalizăm prin această taxă, au plătit şi în avans să avem bani la buget, când economia a fost închisă”, a declarat Florin Cîţu.

El a precizat că au fost companii multinaţionale care au plătit în avans la buget pentru a exista bani de pensii şi salarii. „Eu cred că nu este un comportament normal să vii azi să penalizezi aceste companii, pentru că nu am înţeles de ce, care este destinaţia acestor sume. Aştept în continuare explicaţii, vedem şi discutăm cu mediul de afaceri. Lucrurile se pot face, dar trebuie să ai discuţii cu cei pe care vrei să-i penalizezi”, a punctat Cîţu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Liderul PNL a afirmat că în şedinţa coaliţiei de miercuri nu se va discuta despre bugetul pe 2022. „S-ar putea să discutăm despre nişte Ordonanţe, dar despre buget, nu. Aşa a rămas, acum două zile, când am discutat. A rămas să fie prezentată luni”, a spus liderul liberal.