• Liberalul Florin Roman a preluat interimatul la șefia Camerei Deputaților, pentru o perioadă de două săptămâni.
  • Acesta a fost propus de PNL pentru a conduce Camera Deputaților.
  • Roman relatează că a fost o discuție administrativă și mai puțin politică.

Florin Roman a preluat conducerea la şefia Camerei Deputaţilor, pentru o perioadă de două săptămâni, după ce postul de preşedinte a fost vacantat în urma demisiei lui Ludovic Orban.

„Eu am fost propus de PNL pentru a prela interimar această funcţie”, a anunţa Florin Roman după şedinţa Biroului Permanent.

Roman relateză că a fost mai mult o discuţie administrativă şi mai puţin politică. El menţionează decizia BP a fost luată cu şapte voturi, fiind vorba despre o conducere rotativă, până la alegerea unui nou preşedinte Camerei Deputaţilor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„La urma urmei, indiferent cine era, aş fi votat orice alt coleg. Aş fi votat-o şi pe doamna Prună”, adaugă liberalul.

El evită să spună dacă va fi propus de PNL şi pentru a candida la această funcţie.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, hotărârea de vacantare a funcţiei de preşedinte, după demisia lui Ludovic Orban.