FOCUS. Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski

Zelenski

Cum a fost prima zi de război pentru familia lui Zelenski? Cum a trăit preşedintele primele bombardamente? Volodimir Zelenski a povestit cum s-au paraşutat ruşii în Kiev pe urmele sale, dar şi despre oferta americanilor de a-l evacua. Zelenski a spus atunci replica rămasă înscrisă în istorie: „Am nevoie de arme, nu de un taxi”. El a dezvăluit prima noapte de război într-un interviu pentru Time. A povestit secretele unui comediant devenit simbolul rezistenţei şi modul în care actorul a devenit „noul Zelenski”, preşedintele.

„Moartea pare să fi învins. Dar… noi sperăm la o înviere. Noi credem în victoria vieţii asupra morţii. (…) Rusia a adus moartea în Ucraina (…) După opt ani de război brutal în Donbas, Rusia a vrut să ne distrugă complet statul, să-i priveze literalmente pe ucraineni de dreptul la viaţă. Dar, indiferent cât de acerbe sunt luptele, nu există nicio şansă ca moartea să învingă viaţa”, spunea Zelenski, la două luni de la debutul războiului în declaraţia sa nocturnă. Una la care nu a renunţat în nicio zi din ultimul an.

Atunci nu ştia să îşi aleagă atât de curat cuvintele. Într-un an a dobândit o înţelepciune pe care nu şi-a dorit-o. Acum ştie că este liderul unei naţiuni care află în prima linie dacă va pieri sau va dăinui veşnic.

În ciuda discuţiilor zilnice cu liderii lumii şi apelurilor pentru a primi arme, Zelenski a devenit, într-un an, preşedintele care nu a pregetat să meargă pe front. Iar atunci când nu a putut, cum s-a întâmplat în cazul soldaţilor şi civililor blocaţi în Azovstal, el le-a vorbit zilnic la telefon. A ştiut, la fel cum au ştiut toţi ucrainenii, că Azovstal nu a fost doar o fabrică. La fel cum Mariupol nu a fost doar un oraş. Ele rămân simboluri care nu pot pieri.

Din prima noapte a invaziei ruse, Zelenski îşi aminteşte exploziile şi copiii.

În Time a povestit că toată lumea s-a adunat la el în birou şi deciziile au fost luate rapid. Au fost decizii pe care spune că le-a luat intenţionat, altele însă, din greşeală. Privind înapoi, acum ştie că au fost corecte.

„Am ieşit în primele zile. (…) Gărzile mi-au spus: Uite, dacă vreţi să ieşiţi cu maşina, atunci nu putem face public nicăieri. (…) Am plecat cu maşina pentru a ne uita la punctele de control, la soldaţii noştri şi la cum se descurcă. (…) Da, îşi pierdeau minţile (gărzile de corp din cauză că nu a rămas ascuns – n.r.). Am vrut să arunc o privire, să văd cum este. Apoi am vrut să vorbesc cu oamenii de acolo, să văd cum se simt la punctele de control”, a povestit Zelenski despre prima noapte de război.

În ciuda faptului că pare de neclintit, a recunoscut că a avut momente în care a simţit cum se prăbuşeşte. Ca după atacul cu rachete asupra gării Kramatorsk. Despre această tragedie a aflat când a primit o fotografie cu o femeie decapitată şi gândul i-a fugit din nou la copii.

Spune mereu că îi e greu să afle că şi copiii suferă. Că nici ei nu sunt cruţaţi de ruşi. A trebuit, însă, să îşi stăpânească emoţiile şi să intre din nou în haina preşedintelui. Avea întâlnire cu Ursula von der Leyen.

„A fost unul dintre acele momente în care braţele şi picioarele tale fac un lucru, dar capul nu te ascultă. Pentru că da, capul tău este acolo, la gară, iar tu trebuie să fii prezent aici ”, a mărturisit preşedintele Ucrainei.

Cum l-a schimbat invazia rusă pe preşedintele jovial, vesel, fost comediant? Simte că a îmbătrânit şi a ajuns la o înţelepciune pe care nu şi-a dorit-o. Nu şi-a pierdut încă simţul umorului. E mijloc de supravieţuire.

„Am îmbătrânit. Din punct de vedere mental, moral. Ei bine, din punct de vedere moral sunt absolut ferm. Dar am îmbătrânit de la toată această înţelepciune pe care nu mi-am dorit-o niciodată. Este înţelepciunea dată de numărul de oameni care au murit şi de torturile pe care le-au săvârşit soldaţii ruşi. Genul acesta de înţelepciune… Ca să fiu sincer, nu am avut niciodată scopul de a obţine astfel de cunoştinţe”, mărturiseşte preşedintele.

Dacă regretă? Nu! Nu regretă nicio secundă faptul că a ales şi a fost ales să fie preşedintele Ucrainei. Cel mai greu îi e atunci când se termină ziua şi merge la culcare. Nu şi-a răspuns nici până azi, dacă are acest drept, să se odhnească, în timp ce ţara lui luptă pe viaţă şi pe moarte: „Atunci când mă culc (este cel mai greu – n.r.). Pentru că nu înţeleg pe deplin dacă este timpul sau nu. Dacă am sau nu dreptul. Mai era ceva ce trebuia să fac? Mă uit la programul meu. Nu are rost să mă uit la el. E aceeaşi agendă. Văd că s-a terminat pentru astăzi. Dar mă uit de mai multe ori şi simt că ceva nu este în regulă. Este conştiinţa mea care mă deranjează. Mi-am permis să dorm. Dar acum ce se întâmplă? Ceva se întâmplă chiar acum”.

Exit mobile version