- Un document obținut de Axios arată că Biden nu se descurcă singur la evenimente nici măcar pentru a ieși și a intra într-o încăpere.
- Casa Albă a subliniat că aceste documente detaliate sunt materiale standard de briefing logistic.
- Performanța slabă a lui Biden, atât la dezbaterea cu Trump, cât și la interviul ulterior pentru ABC, a generat îngrijorări în rândul Democraților cu privire la capacitatea sa de a candida pentru un al doilea mandat.
Un document obținut de Axios, care poartă însemnele Casei Albe, arată că echipa lui Biden îi furnizează Președintelui indicații clare despre cum să ajungă și cum să iasă dintr-o încăpere, cu mesaje îngroșate precum „Mergi la podium”, scrie Fox News.
Advertisment
Potrivit raportului Axios, echipa de evenimente a președintelui Biden folosește instrucțiuni detaliate pentru a-l ghida în timpul evenimentelor de strângere de fonduri. Unii democrați care au participat sau organizat evenimente pentru Biden în ultimele 18 luni s-au întrebat dacă această atenție excesivă la detalii nu reflectă cumva limitările vârstei sale de 81 de ani.
„Am asistat la organizarea unui simplu eveniment de strângere de fonduri la o locuință privată, dar l-au tratat ca și cum ar fi fost un summit NATO, cu instrucțiuni detaliate pentru fiecare mișcare a lui Biden” a declarat o persoană care a asistat la un eveniment.
Recomandări
Axios a obținut un model de document de cinci pagini pe care Casa Albă îl trimite echipelor de organizare. Acesta include fotografii mari ale locației unde se va desfășura evenimentul și indicații precum „Vedere de la podium” și „Vedere de la public”.
Performanța slabă a lui Biden în dezbaterea cu Trump a generat îngrijorări în Partidul Democrat cu privire la capacitatea sa de a candida pentru un al doilea mandat.
Cum se apără Casa Albă
Casa Albă susține că aceste instrucțiuni detaliate sunt o practică obișnuită, indiferent de cine este Președintele.
„Nivelul ridicat de detalii și precizie sunt esențiale pentru munca de organizare a evenimentelor prezidențiale și reprezintă abordări de bază folosite de orice echipă modernă de organizare, inclusiv de biroul Vicepreședintelui și alte agenții guvernamentale” a declarat Andrew Bates, purtător de cuvânt adjunct al Casei Albe.
Oficiali ai Casei Albe și ai Biroului Vicepreședintei Kamala Harris au subliniat că aceste documente detaliate sunt materiale standard de briefing logistic pentru orice oficial de rang înalt.
Citește și
- Românii îi cer premierului Marcel Ciolacu să renunțe la modificările „de weekend” din Codul Rutier pentru testarea antidrog a șoferilor
- Zelenski solicită o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU după atacul aerian „masiv” al Rusiei asupra spitalului de copii
- Andrew și Tristan Tate sunt acuzați că nu au plătit niciun impozit pe veniturile de 21 de milioane de lire sterline
Partenerii noștri