• Makenzie Lystrup este prima femeie din istoria Nasa care devine director al Centrului Goddard pentru zboruri spațiale.
  • Noul director Nasa depune jurământul pe „Pale Blue Dot” al lui Carl Sagan în loc de Biblie.
  • Ceilalți oficiali au o părere bună despre noul lider al centrului.

Makenzie Lystrup, care a devenit joi prima femeie din istoria NASA în funcția de director al Goddard Space Flight Center, a depus jurământul pe o copie a cărții lui Carl Sagan din 1994, „Pale Blue Dot”, în loc să folosească Biblia, așa cum se obișnuiește, scrie The Independent.

În timp ce mulți titulari de funcții din întreaga țară au pus mâna pe cărți ale lui Suess, pe Constituția SUA, pe copii ale Coranului sau pe alte documente, aceasta pare să fie prima dată când cineva a depus jurământul pe o carte a lui Sagan.

Cartea „Pale Blue Dot”, a lui Carl Sagan, este scrisă în 1994, inspirată de celebra fotografie a planetei Pământ realizată în 1990 de sonda spațială Voyager 1 de la o distanță de aproximativ șase miliarde de kilometri.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

„Pentru a construi pe baza moștenirii noastre, sunt foarte concentrată pe creșterea următoarei generații de inovatori, împreună cu asigurarea faptului că echipa noastră dispune de resursele și instrumentele necesare pentru a avansa tehnologiile și a face noi descoperiri care să stimuleze economia spațială și să fie în beneficiul nostru, al tuturor”, a mai spus ea.

„Makenzie este un lider natural, aducând la Goddard dorința de descoperire a unui om de știință, alături de o bogată experiență și cunoștințe din industrie”, a declarat administratorul agenției spațiale, Bill Nelson.

Centrul este responsabil pentru supravegherea și executarea unui portofoliu de 4 miliarde de dolari, a precizat Nasa. Centrul găzduiește, de asemenea, cea mai mare concentrație de oameni de știință, ingineri și tehnologi din SUA dedicată științei Pământului și spațiului.