Rusia a anunțat, vineri, că a trimis parașutiști în apropierea graniței poloneze pentru exerciții comune cu Belarus, în timp ce Moscova și-a intensificat implicarea militară pe teritoriul vecin, pe fondul tensiunilor cu Occidentul din cauza crizei imigranților din ultimele zile, scrie The Moscow Times.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a desfășurat o unitate a Forțelor Aeropurtate într-un poligon de tragere din apropiere de Grodno, ca parte a unor exerciții de luptă.

În locul aflat la doar câțiva kilometri de granița cu Poloniei, trupele ruse și bieloruse vor desfășura exerciții tactice comune și se vor întoarce la bazele permanente din Rusia după încheiere, au spus agențiile de presă. Oficialii ruși nu au precizat și intervalul de timp în care vor fi făcute exercițiile militare.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Parașutiștii s-au deplasat către granița dintre Belarus și UE după ce bombardiere strategice rusești cu capacitate nucleară au exersat bombardamente timp de două zile la un poligon de tragere la 60 de kilometri est de granița poloneză.

Cu un număr tot mai mare de migranți disperați, în principal din țările afectate de război din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, care se adună la granița sa, Polonia a trimis 15.000 de militari, a montat un gard acoperit cu sârmă ghimpată și a aprobat construirea unui zid la granița cu Belarus.

Armata rusă a declarat vineri că a stabilit un „sistem de răspuns la amenințări” cu aliatul său strategic, pe fondul crizei de la graniță.

„Se pare că vecinii noștri, în special Polonia, sunt gata să declanșeze un conflict care încearcă să implice Europa ca parte a soluționării problemelor lor politice interne și a problemelor în relațiile în cadrul UE”, a declarat ministrul apărării din Belarus Viktor Khrenin, potrivit presei de stat.