VIDEO: Florin Cîțu a mers în Vama Veche cu ministrul de Finanțe. Ce a declarat premierul

Florin Cîțu s-a ținut de cuvânt! Premierul a mers duminică dimineață în stațiunea Vama Veche și a publicat câteva imagini pe Instagram, fără să facă prea multe declarații.

Florin Cîțu a fost fotografiat împreună cu Dan Vîlceanu, prietenul său și ministru de Finanțe.

„Voiam să fie mai relaxat. Nu am văzut răsăritul, m-am trezit mai târziu, Mai stau puțin. Sunt în zonă toată ziua”, a spus Florin Cîțu, îmbrăcat cu un tricou al trupei britanice Motörhead.

Vizita premierului în Vama Veche a fost motiv de dispută, începând din primăvară, cu cei de la PSD, în contextul relaxării măsurilor anti-COVID.

În luna mai, el declara: „Am promis că merg în Vamă şi acum, că am ridicat restricţiile de noapte, vă spun că este şi un motiv egoist că am ridicat restricţiile. Am promis că merg la mare. Acum trebuie să mă duc neapărat în Vamă şi să stau toată noaptea”.

Două luni mai târziu: „Nu am fost pe litoral. Promit că vara asta merg la Vama Veche. Nu am făcut nicio plajă, nu am avut timp. O să ne vedem în Vama Veche în curând”.

În luna august, Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu au postat o fotografie din Vama Veche cu mesajul: „Florin, noi suntem aici. Tu?!”.

Exit mobile version