FOTO-VIDEO. O avalanșă din Alpii francezi a ucis cel puțin cinci persoane. Doi ghizi turistici au murit

Cel puțin cinci persoane au murit și o persoană este dată dispărută în urma unei avalanșe în Alpii francezi, scrie BBC. S-a întâmplat pe ghețarul Armancette, în apropiere de Mont Blanc, în sud-estul Franței, duminică la prânz. Viceprimarul orașului, Élisabeth Mollard, a confirmat decesele provocate de avalanșă și a declarat pentru postul de radio francez RTL că doi dintre cei care au murit erau ghizi turistici locali.

Alte câteva persoane rănite au fost transportate la spital. Avalanșa a fost cauzată de desprinderea unei plăci de zăpadă din vârful muntelui, potrivit lui Jean-Luc Mattel, un oficial al satului Contamines-Montjoie, situat în apropiere.

Echipelor de salvare montană li s-au alăturat câini de căutare și salvare, care au lucrat toată ziua pentru a încerca să ajungă la cei care au fost prinși. Se așteaptă ca luni să fie reluate căutările pentru persoana dispărută. Mattel a declarat că nivelul de risc de duminică dimineața era rezonabil”, iar ghizii, ambii localnici, aveau experiență mare. Se crede că toți cei din grup au fost la schi în backcountry – atunci când schiorii merg în zone nemarcate sau nepăzite.

Astăzi, suntem în doliu și este o mare tristețe în rândul tuturor alpiniștilor, prieteni ai Les Contamines, cei care au murit sunt oameni pe care îi cunoșteam și toate gândurile noastre se îndreaptă către familiile lor”, a spus el.

Ministrul de interne al Franței, Gérald Darmanin, și președintele francez Emmanuel Macron și-au exprimat, de asemenea, condoleanțele. Înainte de incident, o stațiune de schi din apropiere, numită Les Contamines-Montjoie, a postat pe rețelele de socializare o înregistrare video în care se vedea un zid uriaș de zăpadă care cobora din Dômes de Miage, din care face parte ghețarul.

Citește și

Exit mobile version