• Frank-Walter Steinmeier a fost ales drept președinte al Germaniei, pentru al doilea mandat.
  • Steinmeier a anunțat încă din luna mai că vrea să rămână în continuare președinte al Germaniei pentru încă cinci ani.
  • Steinmeier a primit 1.045 de voturi din cele 1.437 exprimate în cadrul Convenţiei Federale de duminică.

Frank-Walter Steinmeier, în vârstă de 66 de ani, a fost ales, duminică, pentru un al doilea mandat la Preşedinţia Germaniei.

Încă din luna mai 2021, preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat că doreşte să rămână preşedinte al Germaniei pentru încă cinci ani.

„Aş dori să candidez pentru un al doilea mandat ca preşedinte federal al Germaniei”, a spus Steinmeier cu patru luni înainte de alegerile parlamentare din Germania de la sfârşitul lunii septembrie. La acel moment, era încă neclar dacă va primi sprijinul necesar. Dar cu câteva săptămâni înainte de alegerea oficială a preşedintelui german din 13 februarie 2022, deja părea sigur că Steinmeier nu va trebui să se mute din Palatul Bellevue, reşedinţa oficială a preşedintelui din Berlin.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Preşedintele Bundestagului, Barbel Bas (SPD), a anunţat că Steinmeier a primit 1.045 de voturi din cele 1.437 exprimate în cadrul Convenţiei Federale de duminică, conform DPA.

Steinmeier, în vârstă de 66 de ani, este al cincilea preşedinte german care este reales. Înaintea acestuia, în 2009, a fost reales Horst Kohler, care a demisionat un an mai târziu.

Steinmeier a fost ministru de externe între 2005 şi 2009 şi între 2013 şi 2017. Totodată, el a fost candidatul social-democrat la funcţia de cancelar la alegerile federale din 2009, în care a fost învins de Angela Merkel.