Franţa a comemorat cinci ani de la atacurile teroriste de la Paris

comemorare-victime

comemorare-victime

Franţa a comemorat vineri cinci ani de la atacurile teroriste de la Paris, atunci când 130 de persoane şi-au pierdut viaţa, realatează The Guardian.

Prim ministrul Jean Castex şi primarul Parisului Anne Hidalgo au desfăşurat o serie de ceremonii în locurile în care teroriştii islamişti au lovit pe 13 noiembrie 2015. Ceremoniile au fost scurte şi discrete.

Castex şi Hidalgo au depus coroane de flori în cele şapte locuri în care au atacat teroriştii. Chiar dacă cetăţenii au fost sfătuiţi să stea în case în contextul pandemiei, mai multe persoane au venit şi au depus flori în memoria victimelor.

În 2015, primul atac a avut loc la stadionul Stade de France, chiar în timpul unui meci de fotbal. Imediat după, un alt grup de terorişti a atacat mai multe baruri, restaurante şi cafenele. Un alt grup a avut ca ţintă Bataclan, în timpul unui concert la care asistau 1.500 de persoane. Mulţi dintre ei au fost luaţi ostatici, iar 90 şi-au pierdut viaţa.

Comemorarea din acest an vine în contextul în care nivelul de alertă teroristă în Franţa este ridicat în urma incidentelor recente, în care un profesor a fost decapitat, iar alte trei persoane au fost omorâte într-o biserică din Nisa.

Exit mobile version