Franța are un nou Premier. Cine este Michel Barnier

Președintele francez Emmanuel Macron l-a numit pe Michel Barnier în funcția de prim-ministru, la aproape două luni după ce alegerile anticipate din Franța s-au încheiat într-un impas politic, scrie BBC.

Barnier, în vârstă de 73 de ani, este fostul negociator-șef al UE pentru Brexit și a condus discuțiile cu guvernul britanic între 2016 și 2019.

Veteran al partidului de dreapta Republicanii (LR), el a avut o carieră politică îndelungată și a ocupat diverse funcții de conducere, atât în Franța, cât și în cadrul UE.

El va trebui acum să formeze un guvern care va trebui să supraviețuiască unei Adunări Naționale divizată în trei mari blocuri politice, niciunul nefiind capabil să formeze o majoritate clară.

În urmă cu trei ani, Barnier a declarat că dorește să îl înfrunte pe președintele Macron pentru președinția Franței, afirmând că dorește să limiteze și să preia controlul asupra imigrației. În cele din urmă, nu a reușit să fie selectat drept candidat de către partidul său.

Barnier va fi cel mai vârstnic prim-ministru al Franței de la înființarea celei de-a cincea Republici în 1958.

El îi va succeda lui Gabriel Attal, cel mai tânăr prim-ministru al Franței din toate timpurile, pe care președintele Macron l-a numit prim-ministru la începutul anului 2024 și care a rămas în funcție ca interimar din iulie.

Exit mobile version