Franța intră în lockdown parțial timp de o lună. Restricțiile anunțate de președintele Macron

Carantina parțială impusă deja în Paris, va fi extinsă de sâmbătă în toată țara, a anunțat președintele Emmanuel Macron, potrivit Euronews.

Măsurile vor fi implementate pentru o perioadă de patru săptămâni, vreme în care universitățile, școlile, grădinițele și creșele vor fi închise, în încercarea de a combate efectele produse de cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus.

Concret, asta înseamnă că măsurile de carantină vor fi menţinute peste tot de la ora 19:00. Munca la distanţă, care este fără îndoială cea mai eficientă măsură, va fi sistematică şi fac apel la toţi angajaţii şi angajatorii să o facă oricând este posibil“, a anunțat Emmanuel Macron.

Printre măsurile anunțate se numără și interdicția circulației pe timp de noapte, iar oamenii nu pot ieși din casă pe o rază mai mare de 10 km fără un motiv bine întemeiat.

Președintele a anunțat că și școlile vor fi închise: „Da, virusul circulă în şcoli, dar nu mai mult decât oriunde în ​​altă parte. Educaţia copiilor noştri nu este negociabilă, şcoala nu este negociabilă. Acesta este motivul pentru care trebuie să ne asumăm responsabilităţile, da, trebuie să încetinim virusul, de aceea vom închide, timp de trei săptămâni, creşele, grădiniţele şi şcolile.

Potrivit raportărilor zilnice, Franța a înregistrat un număr periculos de infectări. 30.000 de francezi au fost confirmați cu Covid-19 în ultima zi, iar 337 au decedat în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Exit mobile version