Franța propune ca Ucraina să transporte alimente prin Polonia sau România, în loc de rutele navale din Marea Neagră

Franța depune eforturi pentru a permite Ucrainei să exporte provizii de alimente pe rute terestre, mai degrabă decât prin Marea Neagră prin Polonia sau România, a declarat luni ministrul francez al agriculturii.

Propunerea vine după ce Rusia s-a retras dintr-un acord crucial de export pe fondul războiului cu Ucraina, scrie The Guardian.

„Ne uităm să vedem, în cazul în care nu poate trece prin Marea Neagră, dacă poate trece prin rute terestre, în special analizând rutele terestre prin România și Polonia” , a declarat ministrul agriculturii, Marc Fesneau, pentru Radio RMC.

Vom continua să lucrăm pentru un sistem care nu ne pune la mâna sau la bunăvoinţa, sau în acest caz la reaua-voinţă, lui Vladimir Putin” , a mai spus Marc Fesneau referindu-se la preşedintele Rusiei.

Un total de 218 nave sunt blocate în porturi din cauza deciziei Rusiei de a-și suspenda participarea la acordul privind exportul de cereale din porturile ucrainene, a anunțat duminică Ministerul Infrastructurii din Ucraina, citat de Reuters.

Moscova şi-a anunţat sâmbătă decizia de a-şi suspenda participarea la acordul ce asigură exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră ca răspuns la atacul cu drone asupra flotei ruseşti din Crimeea, atac nerecunoscut de Kiev, care acuză Moscova că fabrică un pretext pentru a-şi justifica retragerea din acord.

Exit mobile version