alephnews Vezi versiunea web

Franța și Ucraina vor începe producția comună de arme

Diana Zlătescu · 10 feb. 2026, 08:17

Franța și Ucraina vor începe producția comună de arme

Ucraina și Franța au convenit să demareze producția comună de armament, a anunțat luni Ministrul ucrainean al Apărării, după o întâlnire la Kiev cu omologul său francez. Cele două părți au semnat o scrisoare de intenție care deschide drumul către cooperare industrială extinsă în domeniul apărării, relatează The Guardian.

„Trecem de la aprovizionare la producție comună și soluții pe termen lung care consolidează sistematic apărarea noastră”, a declarat Mihailo Fedorov pe Telegram, după întrevederea cu ministrul francez al forțelor armate, Catherine Vautrin. Oficialul ucrainean a precizat că documentul semnat permite lansarea unor „proiecte comune la scară largă în sectorul industriei de apărare”, fără a oferi detalii despre tipurile de arme care vor fi produse sau calendarul începerii producției.

În cadrul discuțiilor, cele două țări au abordat și posibilitatea unor noi livrări de armament francez către Ucraina, inclusiv rachete Aster, avioane de vânătoare Mirage 2000 și sisteme de apărare aeriană SAMP-T.

Separat, Președintele Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina va începe exporturile de armament produs pe plan intern, o măsură menită să valorifice progresele tehnologice realizate în timpul războiului și să genereze venituri suplimentare pentru stat. Potrivit acestuia, în 2026 vor fi deschise zece „centre de export” pentru arme ucrainene în diferite state europene, iar printre produsele exportate se vor număra dronele de luptă (UAV).

„Astăzi, securitatea Europei este construită pe tehnologie și drone”, a afirmat Zelenski. „Toate acestea se vor baza în mare măsură pe tehnologia ucraineană și pe specialiștii ucraineni”.