Franța transformă certificatul COVID în certificat de vaccinare

Franța transformă certificatul sanitar (test negativ, certificat de vaccinare complet sau dovada trecerii prin boală) într-un certificat de vaccinare pentru toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani. Noul proiect legislativ prevede și o înăsprire a condițiilor de control și a sancțiunilor împotriva certificatelor false.

Astfel, accesul în restaurante, baruri, la adunări sociale și culturale, dar și pentru transportul în comun se va face doar pe baza prezentării certificatului de vaccinare. Până acum, persoanele nevaccinate puteau prezenta rezultatul unui test negativ. Există, totuși, o excepție pentru mijloacele de transport în comun, în cazul persoanelor fără certificat de vaccin, dar care călătoresc din „motive familiale sau de sănătate”, cu condiția de a prezenta un test negativ.

De asemenea, începând cu 15 februarie, francezii își vor putea administra doza booster după 4 luni de la schema completă de vaccinare, notează France24.

Din cauza numărului ridicat de persoane nevaccinate care cumpără permise de sănătate false, noua lege prevede măsuri mai dure pentru a combate acest fenomen. Astfel, persoanele care prezintă un certificat de vaccinare a unei alte persoane riscă o amendă de 1.000 euro, iar deținerea mai multor permise false este pedepsită cu 5 ani de închisoare și o amendă de 75.000 de euro.

Exit mobile version