• Aurelia Surulescu, șef serviciu administrativ la Autoritatea Rutieră Română, a ajuns cel mai bine plătit bugetar din România.
  • 18.000 de euro pe lună a fost salariul câștigat în 2020.
  • În 2017, Aurelia Surulescu a încasat un salariu de aproape 120.000 de lei ca director ARR.

Aurelia Surulescu, vicepreședinta PSD Sector 6 și șefă peste organizația locală a femeilor social-democrate, a încasat, în 2020, suma totală de 1.031.240 de lei, echivalentul a 18.000 de euro pe lună, conform declarațiilor de avere. Potrivit pregătirii sale profesionale, Aurelia Surulescu a lucrat ca prelucrator prin așchiere, a urmat o facultate neacreditată pe care a urmat-o la vârsta de 45 de ani și a fost șefă de partid (PSD).

Prelucrătoare prin așchiere, absolventă de liceu industrial

Primii zece ani din carieră, doamna Surulescu a fost prelucratoare prin așchiere, absolventă de liceu industrial și cu o școală de soră medicală. A mai lucrat dactilografă și documentaristă (la un spital). În 1998 ajunge, cumva, la Primaria Sectorului 6, iar cariera ei explodează”, a scris Valeriu Nicolae într-un articol pentru Libertatea.

În 2009, a intrat în Consiliul Local al Sectorului 6, an în care lucra la stat și ca șef serviciu la Autoritatea Rutieră Română, unde încasa 53.000 de lei anual. După un an, salariul Aureliei Surulescu crescuse până la 60.000 de lei, la care se adaugau și cei aproape 8.000 de lei primiți de la Consiliul Local al Sectorului 6. În 2017, Aurelia Surulescu a încasat un salariu de aproape 120.000 de lei ca director ARR.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

Vlad Mixich: „Doamne mă tot minunez, dar în ce țară trăim!”

Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, a relatat câteva detalii, pe Facebook, despre „cel mai bine plătit bugetar din România”.

„Ghici ce funcționar public român câștigă mai mult pe lună decât premierul Franței sau decât prim-miniștrii scandinavi?

Ghici ce funcționar public român câștigă la fel de mult pe lună ca Trudeau, premierul Canadei?

Ghici ce funcționar public român face lunar mai mulți bani decât un chirurg cardiovascular de succes și mult mult mai mult decât un pilot de avion cu grad de comandant?

Eh? Credeți că Președintele? Nț… Sau șeful de la Centrala Atomică de la Cernavodă? Nț… Sau poate cel mai citat om de știință român? Nț…

18.000 Euro pe lună (!) a fost salariul câștigat în 2020 de Aurelia Surulescu, șef serviciu administrativ la Autoritatea Rutieră Română. Pregătirea profesională care a calificat-o pe doamna la acest salariu de merit: prelucrător prin așchiere, facultate neacreditată făcută la 45 de ani și șefă la partid (partidul pesedeu în cazul ei, dar nah, putea fi oricare altul). Vrednică este!

Am citit despre asta la Valeriu Nicolae și pur si simplu nu mi-a venit să cred. M-am dus și am verificat personal în documentele oficiale care sunt, toate, publice și foarte ușor de găsit. Dar n-o să vedeți vreodată, la niciuna din televiziunile sau siteurile ciomag-de-partid, nici măcar o știruță-ruță despre doamna. Vrednică este!

În ce țară trăim… Doamne mă tot minunez, dar în ce țară trăim!”, a scris Vlad Mixich pe Facebook.