Fundația George Soros investește 220 de milioane de dolari pentru a susține lupta împotriva rasismului

- Fundația George Soros investește 220 de milioane de dolari pentru a susține egalitatea de rasă.
- 150 de milioane de dolari merg către grupurile care militează pentru asta, iar 70 de milioane de dolari sunt destinați acțiunilor și programelor locale care vor schimba mentalitatea americanilor, pe termen lung.
- Patrick Gaspard, Președintele Open Society Foundations, a declarat că „este momentul să susținem această mișcare”.
Open Society Foundations este una dintre fundațiile lui George Soros. Omul de afaceri a anunțat o investiție de 220 de milioane de dolari pentru a susține egalitatea de rasă, relatează The New York Times.
Din cei 220 de milioane de dolari, 150 de milioane vor merge către grupurile care militează și susțin persoanele de culoare, în timp ce 70 de milioane de dolari vor fi oferiți pentru a pune la punct reforma justiției penale și pentru programe care urmăresc implicarea civică, în America.
Banii sunt suficienți pentru mai mulți ani de acum înainte și vor ajuta fundații și grupuri locale să schimbe viziunea și mentalitatea oamenilor asupra rasismului și problemelor de inegalitate.
Patrick Gaspard, Președintele „Open Society Foundations”, a declarat într-un interviu că „Este această nevoie de justiție în comunitățile cu oameni de culoare. Este o explozie nu doar de compasiune, ci și de solidaritate”.
„Este momentul să susținem această mișcare. Și am înțeles că putem paria pe acești activiști – afro-americani și albi – care văd momentul acesta ca pe o reformă la scară largă, ca pe o schimbare majoră”, a mai spus Patrick Gaspard.
Inegalitatea rasială devine o problemă din ce în ce mai mare în lume. Companiile gigant, brandurile renumite și oamenii cu putere financiară se implică în această problemă pentru a da o mână de ajutor în efortul comun de schimbare a viziunii.
- JD Vance anunță o nouă fază a războiului din Iran, dar confirmă termenul pentru încheierea conflictului
- Sondaj IRSOP: Românii se așteaptă la prețuri mai mari, consum redus și dobânzi în creștere în următoarele 12 luni. Pesimismul economic se accentuează
- Fostul șef al CIA, David Petraeus, avertizează că Republica Moldova ar putea fi următoarea țintă a lui Putin. În ce scenariu ar putea fi atacată România
- Ziua Internațională a Democrației, marcată de proteste violente în București. Adrian Mitroi: „Anularea alegerilor a adus o nemulțumire teribilă. Am aflat cu toții că nu contăm”
- Anularea alegerilor din România în 2024, din nou în atenția Comisiei Europene. Nathalie Loiseau cere publicarea anchetei TikTok: „Democrația noastră nu trebuie otrăvită”