• Oamenii au dat năvală la biblioteca din orașul Galați pentru a se înscrie pe platforma de vaccinare
  • Bibliotecarii oferă asistență persoanelor care nu au infrastructura necesară sau nu știu să lucreze online
  • În prima săptămână, peste o sută de gălățeni au solicitat ajutorul bibliotecarilor

Cetățenii se bulucesc la Biblioteca V. A. Urechia din orașul Galați pentru a se înscrie pe platforma de vaccinare. Acolo ei sunt ajutați de angajații bibliotecii să parcurgă procedura. Tot la bibliotecă, primesc ajutor gălățenii care vor să-și plătească online taxele și impozitele.

Proiectul bibliotecarilor de la V. A. Urechia, cea mai mare bibliotecă din județul Galați, a început în urmă cu o săptămână. Bibliotecarii oferă asistență persoanelor care nu au infrastructura necesară sau nu știu să lucreze online.

Oamenii sunt ajutați să se înscrie pe platforma de vaccinare sau pe portalul Ghiseul.ro, dar solicită și alte informații despre serviciile online oferite de diferite instituții ale statului.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Gălățenii pot accesa serviciile dacă își fac programare

În prima săptămână, peste o sută de gălățeni au solicitat ajutorul bibliotecarilor, iar ideea ar putea fi preluată și de alte biblioteci din țară.

„În doar o săptămână, peste 100 de gălăţeni au solicitat sprijinul bibliotecarilor, fie pentru a utiliza platforma ROVACCINARE, fie pentru a vedea cum pot plăti online taxele pe platforma Ghişeul.ro. Mai mult, au existat şi situaţii în care beneficiarii au cerut informaţii şi despre programarea online pentru eliberarea cărţii de identitate sau plata online a utilităţilor. De altfel, această idee urmează să fie preluată şi de către alte biblioteci din ţară, care au cerut deja informaţii de la colegii lor din Galaţi”, a anunțat, pe Facebook, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

Gălățenii care doresc să beneficieze de serviciile oferite la bibliotecă trebuie să-și facă programare.