alephnews Vezi versiunea web

Gaza ar putea fi guvernată de tehnocrați după încheierea războiului, sub coordonarea lui Tony Blair. Trump și Netanyahu discută planul la Casa Albă

Jipa Florin · 29 sept. 2025, 21:13

Gaza ar putea fi guvernată de tehnocrați după încheierea războiului, sub coordonarea lui Tony Blair. Trump și Netanyahu discută planul la Casa Albă

Donald Trump continuă seria marilor întâlniri. Președintele Statelor Unite și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu se întâlnesc în această seară la Casa Albă pentru a patra oară în acest an
ca să discute un plan de pace în Orientul Mijlociu. El va include încetarea focului și viitoarea guvernare a Fâșiei Gaza.

Trump a declarat că este optimist că planul în 21 de puncte va fi acceptat de Israel și Hamas, lucru care va aduce „Orientul Mijlociu măreț din nou”.

Nu este prima dată când Trump anunță că este aproape de obținerea păcii în Gaza. Ce este acum diferit?

De data aceasta, am văzut că Axios, dar și alte publicații din Statele Unite, spun că Trump și-ar fi pierdut răbdarea cu Netanyahu și va impune acest plan de pace în Gaza.

Acesta aduce atât aspecte bune, cât și probleme sau condiții neacceptate până acum de Israel și de Hamas.

În cele 48 de ore după încetarea focului, israelienii ar fi eliberați, iar Hamas ar depune armele, lucru cerut de Israel de multe ori.

Israelul ar elibera peste 1000 deținuți palestinieni. Israelul nu va anexa Gaza sau Cisiordania, iar palestinienii nu vor fi evacuați.

Teroriștii, precum cei din Hamas, care depun armele, vor beneficia de amnistie.

Întâlnirea a început la ora 18, ora României. Înainte de aceasta, Trump și emirul Qatarului au discutat, pentru a se coordona.

Discuțiile de astăzi ar putea duce cu adevărat la pace, dacă Netanyahu nu găsește o portiță de scăpare. Netanyahu a anulat toate întâlnirile din Statele Unite din ultimele două zile tocmai pentru a se pregăti pentru această întâlnire crucială cu Trump, în care vrea să prezinte cerințele Israelului.

Israelul dorește să continue războiul din Gaza până la distrugerea totală a Hamas. Totuși, acest lucru nu garantează eliberarea prizonierilor.

Cum va fi administrată Gaza în viitor, după terminarea războiului?

Presa a venit astăzi cu o știre bombă, și anume că Tony Blair, cel care a fost premierul Marii Britanii timp de 10 ani, până în 2007, ar putea fi președintele acesteia… el ar putea coordona conducerea Fâșiei Gaza, deși nu se știe încă dacă acest lucru se va întâmpla.

Tony Blair a avut o întâlnire în luna august cu Donald Trump.

Conform planului de la Casa Albă, Gaza va fi guvernată temporar de tehnocrați, iar el ar putea coordona acești tehnocrați, deoarece în Gaza nu cred că există foarte mulți tehnocrați cu experiență până acum.

Vor fi, de asemenea, trupe de menținere a păcii, arabe, dar și internaționale, care vor asigura retragerea treptată a Israelului. Numai după reconstrucție și reformarea Gazei, dar și a Palestinii în general, vor avea loc discuții privind statul palestinian. Acest proces este amânat, bănuiesc chiar la cerința Israelului.