Generalul Dorin Toma a trecut în rezervă, dar nu înainte de a trage un semnal de alarmă: „După patru ani de război în Ucraina, soldatul român nu are nici bocanci şi uniformă adecvate, arme individuale moderne şi nici nu e instruit pe drone”

- Generalul (rez.) Toma trage un semnal de alarmă conducerii MApN şi a ţării.
- Generalul (rez.) Dorin Toma: „Realitatea soldatului român e diferită de cea de la parada naţională”.
- Generalul (rez.) Dorin Toma: „Soldatul român, astăzi, după 4 ani de război la câteva sute de km. de graniţele României, nu este încălţat cu bocancii şi îmbrăcat cu ţinuta de campanie care sa îl protejeze împotriva intemperiilor şi să îi asigure mobilitate (veşnica problemă a Armatei Române)”.
Generalul Dorin Toma a anunţat, zilele trecute, pe o reţea de socializare, că a trecut în rezervă. Acesta a transmis un mesaj de mulţumire foştilor săi colegi, însă a profitat de moment şi pentru a atrage atenţia cu privire la unele lipsuri pe care militarii români le au, în materie de dotare, deşi servesc o ţară aflată în proximitatea unui război care se desfăşoară, deja, de aproape patru ani.
Generalu (rez.) Dorin Toma a condus Comandamentul Diviziei Multinaţionale Sud-Est a NATO, încă din 2022, după ce, timp de doi ani, a fost şef adjunct al Forţelor Terestre Române. De-a lungul carierei sale, a ocupat mai multe poziţii cheie în Armata României şi a participat şi la misiuni internaţionale, precum în Angola sau în Albania.
„Începând de astăzi, mă alătur corpului cadrelor militare în rezervă. După peste 35 ani în activitate şi peste 42 ani de îmbrăcat uniforma militară nu mi-a fost uşor să iau această decizie; dar atunci când conducerea Armatei Române iţi transmite că nu mai are nevoie de tine, a fi demn presupune să faci un pas în spate…
Vreau să mulţumesc tuturor subordonaţilor şi colegilor cu care am avut onoarea şi privilegiu să lucrez de-a lungul carierei, în ţară dar şi pe timpul atâtor dislocări în diferite teatre de operaţii. Cele mai sincere mulţumiri miilor de militari străini din 12 ţări contribuitoare NATO care, rotaţional, în ultimii 3 ani au fost dislocaţi pe flancul de sud-est al NATO, sub comanda mea, pentru a transmite un semnal puternic de unitate şi determinare”, a transmis acesta.
„A fi loial Armatei înseamnă să spui ce gândeşti”
„Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc tuturor militarilor români şi străini din comandamentul MND-SE care timp de peste 3 ani şi jumătate m-au sprijinit în exercitarea comenzii şi care au făcut tot ce a depins de ei pentru a face diferenţa, astfel încât acest comandament să devină o unitate de elită, etalon pentru NATO. Efortul deosebit depus pentru a planifica şi conduce la cele mai înalte standarde de profesionalism a numeroase exerciţii NATO, în special DACIAL FALL 25, a fost apreciat de toate eşaloanele NATO de la Comitetul Militar de la Bruxelles, la comandamentul strategic NATO (SHAPE), la comandamentul Forţelor Terestre NATO (LANDCOM) şi a conducerii armatei partenerului francez. Aşa cum am fost loial Armatei Române în activitate, voi încerca să îi fiu loial şi din poziţia de ofiţer în rezervă. A fi loial armatei înseamnă, în primul rând, să spui ce gândeşti, să încerci să foloseşti toată expertiza pe care ai acumulat-o pentru a sprijini procesul de adaptare şi modernizare a instituţiei militare, imperativ mai urgent ca niciodată”, mai transmite generalul (rez.) Toma.
Modernizarea armatei trebuie să înceapă cu dotarea şi instruirea soldatului
Generalul (rez.) Toma trage un semnal de alarmă conducerii MApN şi a ţării, într-un context oportun, în care CE tocmai a anunţat că România va primi cei peste 16 miliarde de euro, din programul SAFE, care vor fi investiţi în apărare şi infrastructură. Acesta sugerează că dotarea Armatei Române nu consistă doar în echipamente grele, ci şi în dotarea şi instruirea soldatului.
„Modernizarea armatei trebuie să înceapă, nu să se termine, cu dotarea şi instruirea SOLDATULUI (boots on the ground) pentru a putea să-şi facă datoria la cele mai înalte standarde… ceea ce din păcate nu s-a întâmplat mai niciodată în istoria modernă a Armatei Române. Soldatul care pe frontul din Ucraina menţine linia de contact, luptă în tranşee luni de zile fără a fi înlocuit, este aprovizionat foarte greu iar atunci când este rănit este aproape imposibil să fie evacuat…
Soldatul român, astăzi, după 4 ani de război la câteva sute de km. de graniţele României, nu este încălţat cu bocancii şi îmbrăcat cu ţinuta de campanie care sa îl protejeze împotriva intemperiilor şi să îi asigure mobilitate (veşnica problemă a Armatei Române); nu are o armă în dotare modernă (este cam singurul soldat din NATO încă dotat cu AK-47); nu are aparatură de vedere pe timp de noapte (este singurul soldat din NATO care nu poate lupta pe timp de noapte); nu este instruit să utilizeze drone şi/sau mijloace de combatere a dronelor; nu este sprijinit de un sistem logistic viabil; nu îi este asigurată asistenţa medicală operaţională pentru a creşte rata de supravieţuire pe câmpul de luptă (deşi la nivel central există o întreagă direcţie medicală iar numărul spitalelor militare este cel mai mare din NATO).
Realitatea soldatului român, diferită de cea de la parada naţională
„Aceasta este realitatea soldatului român, nu cea de la parada naţională…dar mai grav este că nu există niciun plan ca, pe termen scurt sau măcar mediu, echiparea, dotarea şi instruirea soldatului să devină o prioritate pentru conducerea armatei. De ce nu reuşeşte conducerea armatei sa prioritizeze corect programele de înzestrare astfel încât să construiască capabilităţi de apărare/descurajare şi nu să cumpere platforme de luptă, de ce nu reuşeşte armata să devină o organizaţie care învaţă din lecţiile confruntărilor militare ale secolului 21, de ce nu experimentează şi adaptează doctrinele, modul de acţiune…cu proxima ocazie…”, a conchis generalul (Rez.) Toma, în mesajul său.
Ce buget vrea MApN pe 2026?
Propunerea Ministerului Apărării Naţioale pentru anul 2026 este în sumă totală de 112.353.892 mil lei (credite angajament), precum şi 57.164.206 mil lei (credite bugetare), reprezentând 2,81% din PIB credite bugetare (valoare PIB = 2.037.300.000 mii lei), conform Proiecţiei principalilor indicatori macroeconomici 2025-2028 (prognoza de vară 2025) a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (include sursele de finanţare A- Buget de stat, B- Credite extreme, E- Activităţi finanţate integral din venituri proprii, F- instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi G- instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii).
Cu toate acestea, bugetul nu a fost încă aprobat şi este posibil să nu fie până pe la mijlocul lunii februarie. Însă Ministerul Apărării ar urmă să înceapă să primească din banii împrumutaţi prin SAFE. Ieri, CE a anunţat că planul României a fost aprobat. Următoarea fază ar fi eliberarea a 15% din suma alocată României (de peste 16 miliarde de euro), pentru a se putea demara licitaţiile şi contractele. A fost lansat chiar anul trecut programul de înzestrare cu armament individual pentru militari şi este posibil ca unele dintre elementele menţionate de generalul (Rez.) Toma în mesaj, care lipsesc acum din dotarea militarilor români, să fie achiziţionate prin aceşti bani.