• George Maior este ambasadorul României în Statele Unite din iunie 2015 și a fost șef al SRI în perioada 2006-2015
  • Președintele Klaus Iohannis a semnat, în total, 23 de decrete privind rechemarea unor ambasadori
  • Emil Hurezeanu, Bogdan Mazuru, Vlad Vasiliu, Ovidiu Dranga au fost rechemați și ei

Președintele Klaus Iohannis l-a rechemat pe George Maior din funcția de ambasador al României în Statele Unite ale Americii, anunță Administrația Prezidențială.

George Maior este ambasadorul României în Statele Unite din iunie 2015 și a fost șef al SRI în perioada 2006-2015. Maior a fost implicat într-un scandal cu privire la rechemarea sa în țară, după ce un raport al Comisiei de control al SRI arăta modul discreționar în care Maior a folosit Serviciul.

Raportul Comisiei de control SRI, de la jumătatea lunii aprilie 219, privind colaborarea dintre SRI şi ANI arată că faptele fostului şef al Serviciului, George Maior, „se circumscriu unor acţiuni de poliţie politică, menite să afecteze grav procese democratice, pentru a obţine influenţă politică nelegitimă”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Președintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete privind rechemarea unor ambasadori, printre care Emil Hurezeanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania, Bogdan Mazuru (Austria), Vlad Vasiliu (Confederația Elvețiană și în Principatul Liechtenstein), Ovidiu Dranga (Polonia), Steluța Arhire (Republica Slovacă) și Liviu-Petru Zăpîrțan (Sfântul Scaun și pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta).

De asemenea, au mai fost rechemați

  • Adrian-Gabriel Davidoiu (Regatul Norvegiei),
  • Lilian Zamfiroiu (Marele Ducat al Luxemburgului),
  • Manuela Breazu (Irlanda),
  • Dan Iancu (Republica Azerbaidjan),
  • Svetlana-Tatiana Iosiper (Japonia),
  • Marcel Alexandru (Republica Algeriană Democratică și Populară și în Republica Niger),
  • Nicolae Comănescu (Regatul Hașemit al Iordaniei),
  • Nicușor-Daniel Tănase (Statul Kuwait),
  • Iulia Pataki (Republica Kenya, Republica Uganda, Republica Burundi, Republica Unită a Tanzaniei și Republica Rwanda),
  • Gențiana Șerbu (Republica Cuba, Haiti, Jamaica, Commonwealth Dominica, Federația Saint Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda, Comunitatea Bahamas și Barbados),
  • Marius Constantin Borănescu (Republica Africa de Sud, Republica Namibia, Republica Botswana, Regatul Lesotho, Republica Mozambic, Republica Zambia, Regatul Eswatini, Republica Seychelles, Republica Madagascar, Uniunea Comorelor și Republica Mauritius),
  • Monica-Mihaela Știrbu (Republica Chile),
  • Ștefan Mera (Republica Federativă a Braziliei, Republica Surinam și Republica Cooperatistă Guyana),
  • Dan Stoenescu (Republica Tunisiană),
  • Mihai Ciompec (Republica Coreea)
  • Cezar-Manole Armeanu (Republica Kazahstan, Republica Tadjikistan și în Republica Kârgâză).

Iulian Chifu: „Este o procedură obișnuită”

Analistul de politică externă Iulian Chifu a spus, la Aleph News, că este vorba despre o rechemare obișnuită, pentru că ambasadorilor li s-au încheiat mandatele.

„E vorba de o rechemare în grup. E o procedură obișnuită. Acești ambasadori și-au depășit mandatul. Un mandat este în jur de 4 ani. În America au fost alegeri și era normal ca ambasadorul să nu fie retras înainte. Unii sunt diplomați de carieră și vor lucra la MAE.

Ambasadorii au circa trei luni ca să revină în țară. Știau că urmează acest moment. Există zona protocoloară de rămas-bun”, a explicat la Aleph News, analistul Bogdan Chifu.