• George Simion a reacționat la mesajele pro LGBT, scrise cu vopsea roz pe icoanele bisericii de lemn din Parcul IOR.
  • George Simion a scris pe Facebook că „Acest act de barbarie nu trebuie trecut cu vederea”.
  • Simion a mai spus că „lăcașul de cult a fost vandalizat cu mesaje specifice extremei stângi”.

George Simion, liderul partidului AUR, a reacționat la vandalizarea bisericii de lemn din Parcul IOR, acolo unde icoanele au fost pictate, cu vopsea roz, cu mesaje pro LGBT.

George Simion a transmis pe Facebook că „Acest act de barbarie nu trebuie trecut cu vederea și autoritățile statului trebuie să-i aducă în fața justiției pe făptași, fără întârziere”.

În aceeași postare, Simion mai spune că mesajele de pe icoanele din biserică nu îl surprind, dar se întreabă „Ce avem de așteptat atunci când minoritățile care beneficiază de toate drepturile majorității nu fac decât să se victimizeze și să atace, până acum doar verbal, majoritatea?”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

George Simion condamnă „cu toată severitatea” manifestul din biserica de lemn din Parcul IOR și spune că „lăcașul de cult a fost vandalizat cu mesaje specifice extremei stângi”.

George Simion, despre comunitatea LGBTQ

„Ce avem de așteptat când Parlamentul European decide că este foarte important să declare Uniunea Europeană drept o zonă de libertate pentru LGBTQ, cu votul majorității eurodeputaților români? Cine atacă, cine <<asaltează>> această minoritate, astfel încât să aibă nevoie de o asemenea declarație formală la nivel european? Nimeni”, scrie George Simion pe Facebook.

„Dimpotrivă: vedem că se forțează cu orice preț eliminarea oricăror redute ale normalității, prin inventarea de <<nou-vorbe>> și prin decizii ale justiției europene”, adaugă liderul partidului AUR.

„În aceste condiții, nu e de mirare că s-a trecut la următorul pas: vandalizarea proprietății <<inamicului>> identificat azi de o biserică ortodoxă. Mâine, ce urmează? Violența asupra <<teroriștilor>> care insistă să se identifice drept <<mamă>> și <<tată>>?”, a mai scris George Simion