• Majoritatea partidelor germane susțin legalizarea canabisului recreațional. Germania va avea alegeri parlamentare pe 26 septembrie.
  • România nu a legalizat canabisul nici în scop medicinal. Emanuel Ungureanu spune că România nu este pregătită de canabisul recreațional.
  • Aprobarea canabisului medicinal are șanse în Camera Deputaților.
  • George Simion: „AUR vrea să elimine aberațiile astea din sistem și vom vota pentru cânepa românească și canabisul pentru uz medicinal”.

Consumul de canabis în scop recreațional este subiect de campanie electorală în Germania. Patru din cele șase partide din Bundestag suțin că legea ar trebui schimbată, în condițiile în care unul din trei adulți a consumat canabis cel puțin o dată în viață. Germania a aprobat deja folosirea canabisului în scop medicinal din 2017, la fel ca mai mult de jumătate din țările UE. La noi, legea există din 2019, dar este rătăcită în comisiile de specialitate.

„N-ar trebui să rămânem chiar ultimii, pacienții noștri au aceleași drepturi ca și pacienții din Uniunea Europeană, consumul recreațional cred că ar comporta o altfel de analiză. Atunci când canabisul este folosit în scop medicinal nu obținem acel efect high”, a spus Cristina Dumitrache, deputat PSD.

Când vorbim de consum recreațional, ultimul raport al Agenției Naționale Antidrog arată că 6,1% dintre români au consumat canabis cel puțin o dată în viață. Infracțiunile care au legătură cu acest drog sunt în continuă creștere.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Nemții care susțin legalizarea canabisului spun că poliția ar face economie de aproape trei miliarde de euro în fiecare an, dacă ar exclude posesia și consumul de canabis de pe lista infracțiunilor. O discuție mult prea avansată pentru noi.

„Deocamdată, societatea noastră nu este pregatită pentru o temă legată de legalizarea drogurilor. Eu personal nu susțin o asemenea discuție în această zonă, pentru că s-ar amesteca cu demersul nostru pe zona medicală”, a spus Emanuel Ungureanu, deputat USR.

Guvernul a respins proiectul de lege care legalizează canabisul, pentru că fenomenul drogurilor este o ameințare la adresa bunei guvernări și a statului de drept.

Dă exemplu cazul statului american Colorado, care a legalizat canabisul medicinal în 2009, iar recreațional în 2014. Și de atunci infracționalitatea crește încontinuu. Dar Guvernul a avut doar un punct de vedere, deputații vor decide. Iar proiectul are șanse să treacă.

George Simion, liderul AUR, a spus că legalizarea canabisului medicinal „trebuie să se întâmple”

„Este vorba de CBD, o substanță pe care o avea cânepa pe care o folosim de mii de ani. Cânepa a fost aproape interzisă în România din motive absurde. Nu este vorba despre consum de droguri, este vorba despre a alina durerea bolnavilor.

Mulți în perioada aceasta de cancer și leucemie au trebuit să facă ilegalități și să aducă din Germania, Olanda, ulei CBD ilegal.

Riscau pușcărie pentru că aveau nevoie de calmant. AUR vrea să elimine aberațiile astea din sistem și vom vota pentru cânepa românească și canabisul pentru uz medicinal”, a spus George Simion pentru Aleph News.

George Simion a mai spus că cea mai mare problemă în acest moment este reprezentată de polițiștii care „patronează consumul de canabis în mod ilegal”.

„Patronează întregi rețele de acest gen și câștigă bani mulți de pe urma faptului că este interzis”, a spus George Simion pentru Aleph News.