Germania anunță modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii români

Oameni care stau la coadă în aeroport.

Începând cu data de 11 ianuarie toate persoanele care sosesc în Germania după ce s-au aflat într-una dintre „zonele de risc”, inclusiv România, trebuie să prezinte un test PCR sau antigen cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 sau să efectueze un astfel de test în Germania.

În cazul efectuării testului anterior intrării în Republica Federală Germania, testul trebuie să fi fost efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii pe teritoriul german, iar certificatul care atestă rezultatul negativ trebuie să fie redactat în limbile germană sau engleză, precizează MAE, într-un comunicat.

MAE reaminteşte că persoanele care sosesc în Republica Federală Germania sunt obligate să se deplaseze direct la domiciliu sau în alte spaţii de cazare adecvate, în vederea autoizolării (carantină) pentru o perioadă de 10 zile de la sosire.

Respectarea obligaţiei de carantină este verificată de autorităţile de land atât aleatoriu, cât şi în cadrul anchetelor epidemiologice uzuale. Măsura carantinei poate fi suspendată mai devreme de termenul uzual de 10 zile numai dacă este efectuat un al doilea test, începând cu a 5-a zi după intrarea în Germania şi doar de la momentul comunicării unui rezultat negativ al noii testări pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

Exit mobile version