• În Germania a crescut semnificativ numărul de cazuri noi de Covid-19 într-o singură zi.
  • Cancelarul german Angela Merkel a decis închiderea barurilor și restaurantelor pe tot teritoriul țării.
  • Începând de luni, Germania impune o carantină parțială.

Cancelarul german Angela Merkel a decis închiderea tuturor barurilor și restaurantelor în întreaga Germanie, după ce în acest stat a crescut semnificativ numărul de cazuri noi de Covid-19 într-o singură zi, potrivit bloomberg.com.

Acestea sunt cele mai stricte restricții în teritoriu, de la primul val pandemic încoace, întrucât cea mai mare economie din Europa luptă pentru a controla răspândirea rapidă a coronavirusului. Astfel, pe tot parcusul lunii noiembrie, Germania reinstituie o carantină parțială începând de luni.

Angela Merkel va purta discuții, miercuri, cu liderii celor 16 landuri ale țării cu privire la acordul de impunere a unei închideri parțiale de o lună a barurilor și restaurantelor. Merkel a îndemnat, de asemenea, cetățenii să mențină contactele sociale la un nivel minim și să evite toate călătoriile neesențiale, mai precizează sursa citată. Totodată, școlile și grădinițele își vor continua activitatea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

15.000 de cazuri de infectare în ultimele 24 de ore

Indicele DAX de referință al Germaniei a scăzut cu până la 4,7%, iar indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 3,5%, acțiunile auto și construcții înregistrând cele mai puternice scăderi. Mai mult, Angela Merkel a mai dorit ca şefii executivelor celor 16 landuri să fie de acord cu închiderea sălilor de fitness, a cazinourilor, a cinematografelor, a teatrelor şi a sălilor de concerte. În schimb, magazinele ar urma să rămână deschise cu condiţia respectării măsurilor de igienă şi de distanţare fizică.

Miercuri, Germania a ajuns la 449.275 de cazuri COVID-19, dintre care aproape 15.000 în precedentele 24 de ore.