Opt angajați ai unui azil de bătrâni, vaccinați din greșeală cu 5 doze în Germania. În ce stare se află

Germania: Angajații unui azil de bătrâni, vaccinați din greșeală cu 5 doze

Patru sunt internaţi și au fost puși sub observație la spital. Aceștia prezintă simptome gripale uşoare. Ceilalţi trei s-au întors acasă, potrivit cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Cei opt vaccinaţi se află printre persoanele cu prioritate în a lua vaccinul celor de la BioNTech-Pfizer, administrat în masă Germania, începând de sâmbătă.

Duminică, atunci când au fost vaccinați, dintr-o eroare le-au fost injectate cinci doze dintr-o dată, a anunţat luni administratorul districtului în care se află azilul. Ei au fost informaţi imediat despre această eroare.

„Regret profund acest incident”, a declarat administratorul districtului, asigurând că este vorba doar despre aceste câteva cazuri izolate, din cauza unor erori umane.

„Acest caz particular se datorează erorilor individuale. Sper că toți cei afectați nu vor avea efecte secundare grave”, a declarat șeful districtului, Stefan Kerth.

Reprezentanții laboratorul german BioNTech, a asigurat publicul, încă de dinaintea începerii campaniei de vaccinare, demarată în acest weekend în mai multe state membre UE, că administrarea unor doze mai mari decât cele standard nu a dus efecte adverse în timpul testării.

Exit mobile version