Germania: „Regele Thailandei nu are voie să-și conducă țara de pe pământ german”

Ministrul de Externe al Germaniei a declarat că regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn, n-ar trebui să își îndeplinească atribuțiile dintr-o țară europeană, unde își petrece mare parte din timp, relatează yahoo.

Ca răspuns la o întrebare adresată în Bundestag de un membru al parlamentului Verzilor, Ministrul de Externe, Heiko Maas, a afirmat că ,,problemele politice cu privire la Thailanda nu ar trebui rezolvate de pe pământ german. Dacă avem oaspeți la noi în țară care își desfășoară activitatea de stat din țara noastră, întotdeauna vom acționa pentru a contracara acest lucru ”

Mii de protestatari au desfășurat demonstrații la Bangkok în ultimele luni, cerând reforma monarhiei pentru limitarea puterilor regelui și îndepărtarea primului ministru Prayuth Chan-ocha, fost lider al juntei, precum și o nouă constituție și alegeri.

Parlamentarul Verzilor, Frithjof Schmidt, l-a întrebat pe Maas și dacă Germania este pregătită să discute cu Uniunea Europeană înghețarea din nou a negocierilor de liber schimb cu Thailanda „atât timp cât junta continuă să blocheze drumul către democrație în Thailanda”.

UE a oprit contactul pe toate planurile cu Thailanda după o lovitură de stat din 2014, dar a reluat negocierile comerciale după alegerile generale de anul trecut, prin care Prayuth s-a reintegrat în funcția de prim-ministru civil.

Maas a spus că oprirea negocierilor este „o opțiune” pentru exercitarea presiunii, dar ar fi corect să discute mai întâi cu Thailanda.

Nici Palatul Regal din Bangkok, nici Guvernul Thailandez nu au răspuns imediat la o solicitare de a da declarații.

Protestatarii au rupt un tabu existent de multă vreme, cerând reforma monarhiei în august. Aceștia cer, de asemenea, să înlăture controlul său direct asupra unei averi regale evaluate în zeci de miliarde de dolari și în unele unități ale armatei. Palatul nu a făcut niciun comentariu cu privire la proteste.

În parlamentul german, Schmidt, membru al Verzilor, a întrebat: „De ce guvernul german tolerează acest comportament extrem de neobișnuit – și, în opinia mea, ilegal – al unui șef de stat străin care conduce politica pe pământul german?”

Exit mobile version