Medicul Valeriu Gheorghiţă a vorbit despre decesele din Vaslui şi Prahova după vaccinare. Bărbatul dializat din Vaslui face parte din „categoria poate cea mai vulnerabilă de pacienţi”, iar soţii din Prahova au avut parte de „o evoluţie nefavorabilă”: „Vaccinarea nu creşte riscul la infectaţi”.

Întrebat, după cazul persoanei din Vaslui care a murit după vaccinare şi care era dependentă de dializă, dacă specialiştii se gândesc la precauţii speciale, medicul a răspuns că la nivel naţional există aproximativ 13.000 de persoane aflate în evidenţă pentru hemodializă cronică intermitentă, iar rata de acoperire vaccinală este de peste 60% în rândul acestora.

„Fac parte din categoria poate cea mai vulnerabilă de pacienţi, având foarte multe boli cronice adăugate, sunt agenţi extrem de fragili. Este important un triaj medical corect la momentul vaccinării şi o supraveghere pe o perioadă de 15 minute. Este important ca pacientul să ia tratamentul bolilor cronice. De multe ori am constatat că există o amânare a tratamentului sau nu există o aderenţă completă aşa încât să se evite ca una dintre afecţiunile cronice să se dezechilibreze. Singurul sfat medical este să continue supravegherea medicală şi fiecare pacient să respecte recomandarea medicală”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În ce priveşte cuplul din Prahova bolnav de Covid care a murit după vaccinare, Valeriu Gheorghiţă a spus că, din datele preliminare pe care le are, într-adevăr cele două persoane au fost diagnosticate cu o formă severă a Covid care a evaluat evoluat nefavorabil: „S-a mai discutat despre vaccinarea la persoane aflate fie în perioada de incubaţie sau cu infecţie asimptomatică cu Sars-Cov-2, în niciun caz nu creşte riscul de evoluţie nefavorabilă. Vaccinarea nu influenţează cursul evoluţiei naturale a bolii”.

În Vaslui, un tânăr de 35 de ani a murit la două zile după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19. Acesta suferea de insuficienţă renală şi făcea de mai mulţi ani dializă.

În Prahova, doi soţi au murit la câteva zile după vaccinare, iar ulterior au apărut informaţii că au avut Covid.