- Ecologiştii critică demersul de expansiune a combustibililor fosili al OMV.
- Neptun Deep este cel mai mare proiect planificat în domeniul gazelor fosile din UE.
- Greenpeace România a acţionat în instanţă companiile OMV Petrom şi Romgaz
Greenpeace vrea oprirea imediată a exploatării zăcământului de gaze Neptun Deep din Marea Neagră. Organizația de mediu susține că proiectul ar avea un impact negativ semnificativ asupra ecosistemului marin și pledează pentru o tranziție rapidă către surse de energie regenerabilă. Ionuț Purica, expert în energie spune că Greenpeace este bine că ia rolul de watchdog, dar face jumătate din acțiune, nu propune și o soluție alternativă. Toate sursele de energie au riscuri si beneficii. Dacă luăm în considerare doar riscurile fără a ține cont de inovarea tehnologiilor de protecție la risc, ajungem înapoi în peșteri.
„Greenpeace nu face un lucru rău că se pune în poziția de watchdog. Ideea de bază, însă, este că e foarte la modă acum să spui – Nu mai scoateți gaz, folosiți regenerabile. Gazul nu folosește numai la producerea de energie electrică, ci este folosit și la producerea de căldură sau la producerea de îngrășăminte, de exemplu, în alte zone de industrie în care este indispensabil pentru moment, dat fiind nivelul nostru tehnologic. Poate că într-un viitor vom renunța la gaz, dar pentru moment este ”, a explicat Ionuț Purica, expert în energie, la Aleph News.