Tehnologiile nucleare americane SMR (Reactoare Modulare Mici), care ar urma să fie implementate în România, sunt neautorizate în Europa, susţine Geenpeace.

Preşedintele Klaus Iohannis continuă, pas cu pas, să compromită prezenţa României la evenimentul climatic COP26 Glasgow. Ieri şi-a exprimat susţinerea pentru noi capacităţi nucleare în România până în 2028 (după ce cu doar câteva ore mai devreme era promotor al tehnologiilor verzi). Ne referim la <noile> tehnologii nucleare americane SMR (Reactoare Modulare Mici), neautorizate încă în Europa. Niciun reactor nuclear de acest tip nu a fost construit, nici în SUA, nici într-o altă ţară din lume. Prin urmare, România ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate”, se arată într-un comunicat al Geenpeace.

Reprezentanţii organizaţiei susţin că energia nucleară prezintă riscuri inacceptabile pentru mediu şi omenire şi e mult prea scumpă şi prea greu de dezvoltat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„În mod categoric, nu e o soluţie pentru criza climatică. Tehnologiile bazate pe energie regenerabilă sunt mature, au un preţ competitiv şi trebuie să fie prioritizate pe agenda politicienilor. Preşedintele Iohannis ar trebui să ştie şi că românii nu îşi doresc centrale nucleare noi. Un sondaj al YouGov publicat în luna octombrie spune că 66% dintre români nu vor ca o centrală nucleară să se construiască în vecinătatea lor. În acelaşi timp, sprijinul pentru energia verde, din partea cetăţenilor, este la cote foarte înalte în România”, se mai arată în comunicat.

„Preşedintele Biden şi preşedintele Iohannis vor anunţa astăzi (marţi-n.r.) planuri privind construirea în premieră a unei uzine de reactoare modulare de mici dimensiuni în România, printr-un parteneriat cu firma americană NUScale Power, aducând cea mai nouă tehnologie nucleară civilă într-o parte esenţială a Europei”, a anunţat Preşedinţia SUA, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu.

„Parteneriatul va aduce tehnologia reactoarelor nucleare de mici dimensiuni în România, poziţionând tehnologia SUA pe un loc de conducere în cursa mondială pentru dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni”, precizează Casa Albă.

„Acordul comercial va include construcţia unei uzine NUScale cu 12 module, iniţial urmând să fie create peste 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România, inclusiv prin formule de cooperare, cu potenţialul de a fi create 30.000 de locuri de muncă în SUA şi România pe măsură ce proiectul se va dezvolta. Dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi un factor important care va contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon din sectorul energetic şi la un viitor cu emisii zero”, a mai transmis marţi Preşedinţia SUA.