• Guvernul a anunțat propunerea pentru profesori: să crească salariul brut cu 1.000 de lei lunar de la 1 iunie, iar creșterile cerute de sindicate vor fi etapizate pe trei ani.
  • Anunțul a venit după întâlnirea pe care premierul Nicolae Ciucă a avut cu liderii sindicatelor din educație.
  • Sindicaliștii anunță că vor veni cu un răspuns în această seară.

Liderii sindicatelor din Învățământ au declarat că membrii de sindicat au respins oferta guvernului, care presupunea majorarea salariilor cu 1.000 de lei brut pentru personalul didactic și auxiliar și cu 400 de lei pentru cel nedidactic, urmată de alte majorări.

Câteva dintre declarațiile liderilor de sindicat:

„Organizațiile noastre județene și din Municipiul București au respins oferta. În momentul de față greva continuă. Nu sunt de acord cu eșalonarea și cu suma de 1.000 de lei de la 1 iunie”.

„Liderii județeni au respins oferta, au spus că este un pas important înainte. Vor vedea proiectul de ordonanță mâine, iar decizia le aparține membrilor din sindicat. Membrii au pornit greva, ei decid dacă se încheie. Sunt 5 zile libere, mai este până marți, așa că să avem răbdare”.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

„Majorarea de la 1 iunie este altă problemă. Vrem să se aplice integral, nu 40% cât a zis guvernul. Sindicaliștii nu vor vouchere. Decizia aparține guvernului, vom vedea ce măsuri vor lua. Oamenii decid, nu noi. În acest moment, greva continuă, ca să fie foarte clar. Nu suntem de acord nici cu 1.000 de lei. Au cerut ca suma să fie mai mare, dublarea acelei sume”. 

Guvernul a anunțat propunerea pentru profesori: să crească salariul brut cu 1.000 de lei lunar de la 1 iunie, iar creșterile cerute de sindicate vor fi etapizate pe trei ani, potrivit unui comunicat de presă. Anunțul a fost făcut după întâlnirea premierului Nicolae Ciucă cu liderii sindicali din învățământ.

Potrivit guvernului, majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40% din valoarea totală a majorărilor.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și ministrul Educației, Ligia Deca, s-au întâlnit la Palatul Victoria cu liderii sindicatelor din învățământ pentru a discuta revendicările acestora.

„Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezinta pentru personalul didactic un avans din cresterea pe viitoarea grilă, care se va regasi in viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din invatamant, cresterea salariala va fi de 400 de lei brut lunar” , potrivit comunicatului de presă.

Guvernul transmite că, în noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație.

După întâlnire, reprezentanții sindicaliștilor au anunțat că urmează să prezinte propunerile guvernului colegilor din Educație, care vor lua o decizie: ,,Vorbim, până la finalul anului, de o suma brută lunară de 1000 de lei pentru cadrele didactice și de 400 de lei pentru restul angajaților. Veți afla foarte curând ce decizie se va lua. Este clar că s-a renunțat la ideea de a se acordă prime. Majorarea este egală pentru toată lumea, ceea ce este important. Urmează să discutăm cu colegii noști și în cursul acestei seri vom avea o imagine clară. Guvernul își dorește să adopte acest act normativ de mâine” , au declarat aceștia.  

Comunicatul oficial:

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu și ministrul Educației, Ligia Deca s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu liderii sindicatelor din educație, pentru a dialoga pe tema revendicărilor acestora.

În urma întrevederii, au fost prezentate următoarele măsuri:

Guvernul României va adopta, mâine, prin Ordonanță de Urgență, cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1000 lei brut lunar, care reprezinta pentru personalul didactic un avans din cresterea pe viitoarea grilă, care se va regasi in viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din invatamant, cresterea salariala va fi de 400 de lei brut lunar.

În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educatie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40% din valoarea totală a majorărilor.

Citește și

Republicanii sunt șocați: „Acesta este poate cel mai josnic moment al lui Trump”

STUDIU. Cum funcționează activitatea cerebrală în comă? Un studiu arată o activitate rapidă în creier, în momentul morții

Consiliera care l-a acuzat pe Joe Biden de agresiuni sexuale a dezertat în Rusia: „Mă simt foarte protejată”