• După aproape o săptămână de când greva STB a început, angajaţii companiei revin complet la muncă.
  • Angajaţii cer un nou contract colectiv de muncă, salarii majorate şi demisia actualului director.
  • „Angajații au înțeles că nu pot ignora legea”, transmit aceștia.

După aproape o săptămână de când greva STB a început, angajaţii companiei revin complet la muncă. Într-un comunicat emis se precizează că „salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului”.

Astfel, toate mijloacele de trasport se vor afla pe traseu. Revendicările sindicaliştilor vor fi discutate în Parlament în cursul zilei. Angajaţii cer un nou contract colectiv de muncă, salarii majorate şi demisia actualului director. Potrivit sindicaliştilor, un şofer de la STB câştigă, în prezent, aproximativ 4.000 de lei brut, deşi lucrează sâmbăta, duminica şi în alte zile libere, conform Mediafax.

„Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membri Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului. Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a preluat problematica ridicată în această perioada şi va face demersuri către autorităţile decidente în vederea rezolvării acestora”, se precizează în comunicat.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Greva STB a început joi dimineață. Tribunalul Bucureşti a suspendat protestul, însă angajaţii STB au continuat să nu vină la serviciu pe parcursul următoarelor zile.

„La ora 7.00, peste 90% din parcul de vehicule programat a ieșit în traseu, conform graficului de transport. După cinci zile de protest ilegal care a paralizat Capitala și a provocat daune financiare masive Societății de Transport București, angajații au înțeles că nu pot ignora legea și obligațiile pe care le au față de cetățenii din zona metropolitană București Ilfov. Manipularea liderilor de sindicat, a căror revendicări nu aveau nimic de-a face cu îmbunătățirea condițiilor de muncă, servind doar propriilor interese, a încetat în această dimineață”, a transmis marți dimineața STB.