• Un oficial american de rang înalt a declarat că liderii din statele G7 vor anunţa la summitul din Germania noi măsuri menite să exercite presiuni asupra Rusiei în legătură cu invazia sa în Ucraina.
  • Joe Biden se va alătura liderilor Marii Britanii, Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei şi Japoniei la summitul din Bavaria.
  • Oficialul a confirmat că preşedintele ucrainean se va adresa ambelor summituri prin legătură video.

Liderii din statele G7 vor anunţa la summitul din Germania noi măsuri care să exercite presiuni asupra Rusiei în legătură cu invazia sa în Ucraina, precum şi noi angajamente pentru consolidarea securităţii europene, a declarat un oficial american de rang înalt.

„Vom prezenta un set concret de propuneri pentru a creşte presiunea asupra Rusiei”, a declarat oficialul, relatează The Guardian

Preşedintele SUA, Joe Biden, se va alătura liderilor Marii Britanii, Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei şi Japoniei la summitul din Bavaria. După ce va participa la summitul G7 de duminică până marţi, Biden va zbura la Madrid pentru un summit al alianţei militare NATO, programat pentru săptămâna viitoare.

Recomandări

TOM CRUISE E PREMIAT
CINE L-A UCIS PE KIRILLOV
IAȘUL- CENTRU AL CUANTICII?
NOUL PROGRAM DE GUVERNARE
DEZVĂLUIRILE PAPEI
COMISIA CONTRA TIKTOK

Ucraina şi Rusia vor fi subiecte importante în ambele reuniuni diplomatice, în timp ce aliaţii se gândesc cum să facă faţă impactului secundar al sancţiunilor împotriva Rusiei asupra propriilor economii, în special în ceea ce priveşte preţurile ridicate la combustibili.

„Cum putem maximiza durerea asupra regimului lui Putin? Cum reducem la minimum repercusiunile în restul lumii? Şi cred că exact aşa va fi încadrată discuţia despre pieţele energetice şi provocările de pe piaţa energetică”, a declarat oficialul american, sub rezerva anonimatului.

Oficialul a confirmat, de asemenea, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va adresa ambelor summituri prin legătură video.

Autor: Iulian Moșneagu