Guvernul a abandonat domeniul HORECA. Antreprenorii nu mai primesc ajutor din partea statului: „Ei ar trebui să ne susţină”

Antreprenorii au ajuns în culmea disperării, iar unii din ei au pus lacătul pe uşă. Pierd şi ei şi angajaţii pe care i-au dat afară, dar pierde şi statul. Radu Benea are o sală de evenimente în Timişoara. Spune câţi bani plătea, înainte de pandemie, taxe şi impozite.

„Începem cu impozitul pe clădire, 132.000 RON/an. Impozit specific, 78.000 RON/an. Impozit angajaţi, ceea ce generează un impozit de aproximativ 504.000. Adunate, doar aceste trei impozite reprezentau pentru noi, peste 700.000 RON.”, a explicat acesta.

Când era deputat, Marian Cucşa a vrut să dea o mână de ajutor. A propus ca antreprenorii din industria ospitalităţii să aibă anumite facilităţi. Timp de trei ani, să nu plătească niciun fel de impozit.

„Se schimbă şi comportamentul consumatorului, pentru că mulţi nu se vor mai duce la restaurant. Poate unii o să îşi gătească acasă şi nu o să mai meargă să mănânce la restaurante, spre exemplu, pentru că ţin de bani.”, a explicat Marin Cucșa, fost depputat.

Cu business-ul închis, Radu Benea, a sperat ca proiectul să devină lege. Dar, a primit aviz nefavorabil în Comisia de Buget, Finanţe.

„Ei ar trebui să ne susţină, pentru că dacă noi am ales să investim într-un domeniu gen HORECA, iar altcineva în producţie, ei pot să lucreze, 200 de oameni la bandă şi să genereze venit. Noi, nu.”, a mai adăugat Radu Benea, antreprenor.

Exit mobile version