• Guvernul a aprobat OUG pentru prelungirea măsurilor din sistemul de sănătate
  • Prelungirea e valabilă până la finalul anului
  • Măsurile au rolul de a limita răspândirea Covid-19

Guvernul a aprobat o OUG ce prevede prelungirea până la sfârșitul anului a unor măsuri care vizează sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu un impact în limitarea răspândirii COVID-19.

Astfel, s-a aprobat, joi seara, în ședință de Guvern, prelungirea până la data de 31 decembrie 2020 mai multor măsuri, între care acordarea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României şi suportarea din bugetul FNUASS a serviciilor medicale și medicamentelor pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora, precum și contractarea de către casele de asigurări de sănătate a întregii sume alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu destinaţie servicii medicale spitaliceşti.

Se menține modalitatea de decontare lunară pentru unităţile sanitare cu paturi care furnizează servicii medicale spitaliceşti, în regim de spitalizare continuă, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III și IV și se vor deconta serviciilor medicale acordate în unităţile sanitare din asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic la nivelul activităţii efectiv realizate, dar nu mai mult de 8 consultaţii/oră/medic.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare, potrivit actului normativ.

OUG prevede posibilitatea ca medicii de familie să prescrie pentru pacienții cronici medicamente restricționate din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Decontarea se va face la nivelul realizat a serviciilor acordate de unităţile specializate, care furnizează consultaţii de urgenţă la domiciliu şi transport sanitar neasistat, aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat, potrivit OUG.

OUG prevede și posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate cu furnizorii de servicii medicale paraclinice, pentru investigaţiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 după externarea din spital, precum și decontarea la nivelul realizat a serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu și serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu, în condiţiile în care acestea depăşesc nivelul contractat.

În OUG mai scrie și că decontarea serviciilor medicale acordate de sanatoriile/secţiile sanatoriale din spitale, care desfăşoară activitate, la nivelul indicatorilor realizaţi în limita valorii de contract, dacă se acoperă cheltuielile efectiv realizate sau, după caz, la nivelul cheltuielilor efectiv realizate, în limita valorii de contract, în situaţia în care valoarea indicatorilor realizaţi este mai mică sau egală cu nivelul cheltuielilor efectiv realizate, fără a mai fi necesară o regularizare a trimestrelor II, III și IV.
Se menține valabilitatea biletelor de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv cele pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, biletelor de trimitere pentru specialităţi paraclinice, recomandărilor medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, precum și a deciziilor de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive, al căror termen de valabilitate expiră până la data de 31 decembrie 2020.

În ceea ce privește acordarea certificatelor și indemnizațiilor de concedii medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin actul normativ s- a aprobat menținerea alocării în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate a sumelor suplimentare pentru decontarea cu prioritate a concediilor medicale acordate persoanelor pentru care s-a instituit măsura de carantină sau izolare, potrivit dispozițiilor Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.

Totodată, se impune și menținerea aplicabilității măsurilor instituite de către puterea legislativă prin Legea nr. 179/2020, respectiv: obligația caselor de asigurări de sănătate de a deconta serviciile medicale acordate de unităţile sanitare care derulează programe naţionale de sănătate curative la nivelul realizat, prin acte adiţionale de suplimentare a sumelor contractate, după încheierea lunii în care serviciile au fost acordate, inclusiv dacă a fost depăşit nivelul contractat, posibilitatea suplimentării sumelor contractate cu casele de asigurări de sănătate pentru investigaţiile paraclinice şi de imagistică medicală efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19 după externarea din spital şi pentru care furnizorii de servicii medicale paraclinice au evidenţe distincte, precum şi a pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, după încheierea lunii în care au fost acordate investigaţiile paraclinice, prin acte adiţionale și alocarea de sume suplimentare în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate pentru decontarea programelor de sănătate curative, precum și a investigaţiilor paraclinice, inclusiv de imagistică medicală menționate mai sus, la nivelul realizat.

Se menține, de asemenea, decontarea serviciilor de dializă precum şi regularizarea trimestrială a acestora, din sumele suplimentare alocate în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate cu această destinaţie, care se vor efectua ţinând cont de prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificarile si completarile ulterioare.