• 25 de bani vor fi suportaţi de către bugetul de stat, iar 25 de bani vor fi o reducere comercială, voluntară.
  • Virgil Popescu precizează că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare joi noaptea.
  • Ministrul Energiei precizează că benzinăriile vor avea la dispoziţie „un termen scurt, în aşa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate şi să poată să reflecte aceste modificări”.

Executivul a aprobat joi ordonanţa de urgenţă pentru aplicarea reducerii de 50 de bani la preţurile la carburanţi – 25 de bani vor fi suportaţi de către bugetul de stat, iar 25 de bani vor fi o reducere comercială.

„Azi s-a aprobat OUG. Vorbim de o reducere de 50 de bani – 25 de bani vor fi suportaţi de către bugetul de stat, iar 25 de bani vor fi o reducere comercială pe care, voluntar, o vor aplica lanţurile de benzinării, în cazurile când doresc să ia şi această reducere de la bugetul de stat de 25 de bani”, spune Virgil Popescu.

El precizează că ordonanţa de urgenţă intră în vigoare joi noaptea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

„Eu mă aştept ca în perioada următoare, imediat următoare, să vedem companii care aplică această ordonanţă”, adaugă Popescu.

Ministrul Energiei precizează că benzinăriile vor avea la dispoziţie „un termen scurt, în aşa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate şi să poată să reflecte aceste modificări”.

Secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Mihai Diaconu, a precizat că în termen de 15 zile se va stabili modelul declaraţiei pe care trebuie să o depună operatorii economici care comercializează carburanţi, iar compensarea se va face cu obligaţiile fiscale ale acestora, cum ar fi impozit pe profit sau TVA.

„Din analizele noastre estimăm că, în principal, stingerea se va face pe partea de TVA”, mai spune Diaconu.

Cheltuielile statului, a precizat reprezentantul Ministerului Finanţelor, vor fi de 800 de milioane de lei, iar măsura nu va duce la creşterea deficitului bugetar.

„În situaţia în care vor exista creşteri nejustificate a preţurilor la carburanţi în perioada de aplicare a acestei ordonanţe de urgenţă, acestea vor fi încadrate la categoria de acţiuni speculative şi vor fi sancţionate potrivit OUG 84/2022 privind combaterea acţiunilor speculative.”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.