alephnews Vezi versiunea web

Guvernul anunță că mai mulți români din Israel vor fi aduși în această seară în țară. Oana Țoiu: Am activat mecanismul civil european pentru repatrierea cetățenilor din Orientul Mijlociu/ Este imposibil, deși încercăm, să avem conversații individuale la un volum de 14.000 de cetățeni

Paun Mihaela · 2 mart. 2026, 13:00

Guvernul anunță că mai mulți români din Israel vor fi aduși în această seară în țară. Oana Țoiu: Am activat mecanismul civil european pentru repatrierea cetățenilor din Orientul Mijlociu/ Este imposibil, deși încercăm, să avem conversații individuale la un volum de 14.000 de cetățeni

UPDATE- Ministrul de Externe, Oana Țoiu, susține un briefing de presă cu privire la situația de securitate din Orientul Mijlociu

Ministrul de Externe, Oana Țoiu, susține un briefing de presă cu privire la situația de securitate din Orientul Mijlociu.

Declarațiile Oanei Țoiu:

Astăzi există un grup de români care, prin sprijinul companiilor de voiaj, au beneficiat de asistență pe cale terestră, precum și din perspectiva existenței unui zbor operat de Tarom. Am fost alături de ei prin sprijin consular, însă zborul nu a fost efectuat aseară, deoarece au fost depășite orele în care pilotul ar fi putut zbura. Cele două zboruri vor fi operate astăzi.

Astăzi va avea loc o ședință a operatorilor de transport, convocată la Ministerul Transporturilor, la ora 14:00–14:30, precum și o ședință la Ministerul Economiei, în cursul după-amiezii, cu agențiile de voiaj.

În această etapă, în care, din punct de vedere operațional, sperăm să putem asista în curând mai mulți cetățeni români, este nevoie de o coordonare centralizată. Acest lucru îl realizăm astăzi.

Am lansat un canal de WhatsApp unde vom prelua informațiile oficiale de la nivelul misiunilor diplomatice. Acesta va fi disponibil cetățenilor români din Orientul Mijlociu. Când vom publica linkul către canalul de WhatsApp, rugăm cetățenii români din România să nu îl acceseze, deoarece este destinat exclusiv cetățenilor români din Orientul Mijlociu.

Am crescut numărul de operatori în call-centerul central, iar până la finalul acestei zile vom avea o echipă suplimentară planificată pentru deplasare în Oman, care să fie disponibilă atunci când va crește tranzitul prin zona respectivă.

În acest moment, avem sesizări de la mai mulți cetățeni români din lume care au zboruri anulate din cauza perturbării programului internațional de zboruri, în special în Cambodgia, Indonezia și Thailanda. Și în aceste țări rugăm cetățenii să contacteze consulatele.

Oana Țoiu:

Am activat mecanismul european de protecție civilă în cazuri de urgență, ceea ce înseamnă că ne coordonăm cu celelalte state membre. Dacă un stat poate trimite o aeronavă, încercăm să includem și cazuri urgente ale cetățenilor altor state. Asta nu înseamnă că nu prioritizăm cetățenii români.

În ceea ce privește Israelul, variantele de evacuare sunt Egiptul și Iordania.

Informațiile din spațiul public cu privire la un atac al Iranului asupra Europei nu se confirmă. Cetățenii români de pe teritoriul României trebuie să știe că sunt în siguranță. Dacă vom avea informații despre un risc ridicat, vom comunica noi.

Nu avem o certitudine despre evoluția viitoare, dar trebuie să ne raportăm la informații credibile. Atât România, cât și celelalte state membre ale UE au comunicat necesitatea înregistrării cetățenilor români în străinătate și a urmăririi canalelor oficiale de informare.

Este imposibil, deși încercăm, să avem conversații individuale la un volum de 14.000 de cetățeni.

Există cetățeni români care au ajuns din Israel în Egipt cu sprijinul companiilor de voiaj. Ei vor ajunge în România astăzi.

În acest moment, suntem într-un proces de consultare cu celelalte state ale UE pentru a lua decizii împreună. Pentru Grecia și Cipru există o atenție sporită. Nu putem crește gradul de alertă, deoarece ar exista riscuri asupra planurilor pe care oamenii și le-au făcut în țările respective, asupra industriilor și asupra relațiilor bilaterale. Vom ridica gradul de alertă dacă analizele ne vor conduce în acea direcție.

În ședința Consiliului de ieri am discutat despre pachetul de sancțiuni pe care îl avem în plan pentru Iran și pentru membri ai structurilor de conducere.

Susține România o implicare în democratizarea Iranului?

Oana Țoiu: România a mai avut poziții publice cu privire la Iran. Mesajul meu de ieri a reiterat că suntem alături de poporul iranian și că susținem dreptul acestuia de a avea o formă de libertate care să îi permită organizarea și alegerea viitorului pe care și-l dorește. Am condamnat de la început arestarea protestatarilor. Acum susținem tranziția către un stat în care poporul iranian să își poată alege viitorul.

În ceea ce privește modul în care România va ajuta, vom putea răspunde după încheierea acestei crize.

ȘTIREA INIȚIALĂ

După ședința de luni, Guvernul României anunță că situația cetățenilor români blocați în apropierea Iranului, pe fondul conflictului din regiune, este discutată în ședința convocată de premierul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.

Autoritățile precizează că „prioritatea imediată este aducerea în siguranță a românilor aflați în zonele de risc”, iar eforturile instituțiilor sunt concentrate în această direcție.

Ministerul Afacerilor Externe va organiza luni, de la ora 13:30, un briefing de presă cu privire la situația de securitate din Orientul Mijlociu, a anunțat instituția.

În această seară, cetățeni români din Statul Israel ajung la București la bordul a două aeronave care vin din Egipt, țară care are spațiul aerian deschis. Până în Egipt, aceste persoane au fost transportate pe cale terestră, cu sprijinul statului român și prin eforturile diplomaților români.

Executivul anunță că „în perioada următoare vor fi organizate noi curse speciale” pentru repatrierea pelerinilor și a românilor din Israel care au solicitat asistență consulară.

Totodată, Guvernul pregătește măsuri pentru evacuarea cetățenilor români din alte state din Orientul Mijlociu afectate de conflict. „Copiii și cazurile medicale vor avea prioritate” în procesul de repatriere.

Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Externe discută cu operatorii aerieni pentru organizarea zborurilor, astfel încât „repatrierea să fie realizată imediat ce condițiile de siguranță o permit”.

„De asemenea, România va activa, alături de alte state membre ale Uniunii Europene, mecanismul civil european pentru repatrierea cetăţenilor români. Autorităţile române, prin serviciile consulare, vor rămâne în contact permanent cu cetăţenii români din ţările afectate de războiul din Orientul Mijlociu”, se mai arată în comunicat. 

La şedinţa de luni au participat, alături de premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Marian Neacşu, vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, vicepremierul şi ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, ministrul Economiei, Irineu Darău, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Constantin Şerban, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.