• Guvernul britanic intenţionează să renunţe la obligativitatea izolării epidemice pentru cetăţenii care vin din peste 50 de ţări
  • Pe listă vor fi incluse peste 50 de ţări, inclusiv Germania, Franţa, Spania şi Italia, dar nu şi Statele Unite
  • Măsura se va aplica în primul rând în regiunea Anglia; guvernele din Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord pot aplica măsuri autonome

UPDATE

Autoritățile de la Londra au publicat lista completă a țărilor ai căror cetățeni nu trebuie să intre în carantină la sosirea în țară. România nu se află pe această listă.

Andorra, Antigua și Barbuda, Aruba, Australia, Austria, Bahamas, Barbados, Belgia, Bonaire, Sint Eustatius și Saba (teritorii de peste mării ale Regatului Țărilor de Jos), Croația, Curacao, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Insulele Feroe, Fiji, Finlanda, Franța, Polinezia Franceză, Germania, Grecia, Groenlanda, Grenada, Guadelupa, Hong Kong, Ungaria, Islanda, Italia, Jamaica, Japonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macau, Malta, Mauritius, Monaco, Țările de Jos, Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia, Reunion, San Marino, Serbia, Seychelles, Coreea de Sud, Spania, St. Barhelemy, St. Kitts și Nevis, St. Lucia, St. Pierre și Miquelon, Elveția, Taiwan, Trinidad și Tobagp, Turcia, Vatican, Vietnam.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Marea Britanie intenţionează să renunţe la obligativitatea izolării epidemice pentru cetăţenii care vin din peste 50 de ţări, în principal cele europene, anunţă Guvernul de la Londra.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pe listă vor fi incluse peste 50 de ţări, inclusiv Germania, Franţa, Spania şi Italia, dar nu şi Statele Unite, au declarat oficiali britanici citaţi de agenţia de presă Reuters şi de postul Sky News.

„Vor fi peste 50 de ţări şi, dacă adăugăm teritoriile de peste mări, 60 de zone; lista va fi publicată astăzi”, a declarat Grant Shapps, secretar de stat în Ministerul britanic al Transporturilor.

Obligaţia intrării în carantină la revenirea în Marea Britanie din aceste ţări va fi anulată începând din 10 iulie. Măsura se va aplica în primul rând în regiunea Anglia. Guvernele din celelalte regiuni ale Marii Britanii – Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord – pot aplica măsuri autonome.

Deocamdată, măsura nu se va aplica pentru Statele Unite sau pentru alte ţări care înregistrează în continuare un număr mare de infecţii cu noul coronavirus.