• Guvernul Cîțu vrea să suspende pensionările anticipate în sistemul național de urgență
  • Medicii de la UPU, SMURD și ambulanțierii nu se vor mai putea pensiona înainte de 1 ianuarie 2023
  • Reprezentanții personalului medical spun că decizia nu se justifică

Guvernul Cîțu pregătește o ordonanță de urgență pentru suspendarea pensionărilor anticipate în sistemul național de urgență. Medicii de la UPU, SMURD și ambulanțierii nu se vor mai putea pensiona înainte de 1 ianuarie 2023.

Guvernul motivează decizia prin faptul că un procent mare din personalul de la urgență ar avea dreptul să se pensioneze în perioada următoare. Reprezentanții personalului medical spun că decizia nu se justifică.

„În toată această perioadă chiar nu au fost probleme, solicitări, în așa fel încât să blocheze sistemul cum s-a încercat să se menționeze în nota de fundamentare a obligativității suspendării acestei legi. Sunt foarte puțini cei care chiar au probleme de sănătate și pe care nu avem unde să-i folosim în alt loc de muncă corespunzător pregătirii și atunci ca să nu-i blocăm sau să-i ținem neplătiți, fără activitate în unitate, au posibilitatea să se retragă fără să fie penalizați”, a spus Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Ambulanța

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Motivarea trimisă la Consiliul Economic și Social arată că 20% din personal se poate pensiona. Aproape jumătate dintre ambulanțieri și peste 30% dintre medicii din unitățile de urgențe s-ar putea pensiona în următorii trei ani. Și peste 34% dintre operatorii registratori de urgență ar putea să solicite pensionarea anticipată. Gheorghe Chiș, președintele Federației Naționale Ambulanța, spune însă că numerele din nota de fundamentare sunt mai mici în realitate.

„Faptul că s-a încercat și se încearcă suspendarea acestei legi și nu se recunoaște acest drept pentru acest persoanal, pentru personalul din sistemul de urgență, creează o revoltă și o nemulțumire pentru că aceste măsuri au fost luate din birou, nu din teren. Statisticile care au fost puse pe nota de fundamentare nu se bazează pe realitatea situației”, a adăugat Gheorghe Chiș.