Guvernul decide că se pot scoate banii necheltuiţi de pe cardurile de energie

Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa pentru completarea art. XLVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene.

Prin acest act normativ, cardurile emise pentru beneficiarii măsurii implementate prin OUG 63/2022 – Programul Sprijin pentru România – vor putea fi utilizate şi pentru aplicarea măsurii de sprijin prin acordarea de alimente de bază şi mese calde, beneficiarii fiind aceiaşi. Sumele necesare emiterii şi distribuirii cardurilor pentru beneficiarii noi se regăsesc în bugetul de stat aprobat.

„O altă prevedere a acestei ordonanţe îi vizează pe beneficiarii sprijinului pentru încălzire. Cei care nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil pentru procurarea de lemne de foc le vor putea încasa, în numerar, până la data de 31 martie 2024, la oficiile poştale, în termenul de valabilitate a cardurilor emise, pentru documentul/documentele justificativ/justificative emis/emise până la data de 15 martie 2024”, se arată în finalul comunicatului.

Citește și

Exit mobile version