- India: Guvernul admite că o variantă „dublu mutantă” a dus la creșterea cazurilor de Covid.
- Un dublu mutant apare când două mutații se reunesc în același virus.
- India a raportat miercuri 412.000 de cazuri în 24 de ore și 3.980 de decese.
Guvernul indian spune că o „variantă dublă mutantă” a coronavirusului, descoperită pentru prima dată în martie, este cauza celui de-al doilea val al epidemiei, relatează BBC.
Probele care conțin mutantul – sau varianta B.1.617 – au fost găsite în mai multe state care înregistrează un mare număr de cazuri.
Un oficial al Centrului Național pentru Controlul Bolilor a spus totuși că încă nu s-a reușit stabilirea „pe deplin” a unei corelații. Un dublu mutant aparre când două mutații se reunesc în același virus.
India a raportat miercuri 412.000 de cazuri în 24 de ore și 3.980 de decese. Consilierul științific de vârf al guvernului a avertizat, de asemenea, că un al treilea val este inevitabil.
Experții nu au anticipat „ferocitatea” creșterii numărului de cazuri
Într-un comunicat de presă al ministerului sănătății, K VijayRaghavan a recunoscut că experții nu au anticipat „ferocitatea” creșterii numărului de cazuri. „Faza a treia este inevitabilă, având în vedere nivelurile ridicate de virus circulant”, a spus ministrul într-un briefing. „Dar nu este clar în ce perioadă se va produce această fază a treia… Ar trebui să ne pregătim pentru noi valuri”.
Evoluția actuală a epidemiei a copleșit deja sistemul de sănătate, lipsit de paturi de spital și oxigen. Din aproximativ 13.000 de probe secvențiate, peste 3.500 s-au dovedit a fi variante mutante, în opt state. Timp de mai mult de o lună, Delhi a insistat că varianta B.1.617 nu are nicio legătură cu creșterea actuală.
Oficialii au negat, de asemenea, că majorarea numărului de cazuri este legată de mutațiile britanică, sud-africană și braziliană.
Stocurile de vaccinuri din India, pe cale să se epuizeze
Un număr de state au raportat miercuri cele mai mari decese într-o singură zi – inclusiv statele din nordul Uttar Pradesh, Haryana și Punjab, precum și Tamil Nadu și Karnataka din sud.
Statul vestic Maharashtra, care a înregistrat cel mai mare număr de cazuri pe tot parcursul pandemiei, a raportat 920 de decese. Cu toate acestea, experții spun că numărul poate fi mult mai mare din cauza testelor reduse și a raportării insuficiente a deceselor.
Doar 269 de milioane de oameni dintr-o populație de 1,4 miliarde au primit ambele doze de vaccin și aproximativ 128 de milioane au primit doar o singură doză. Stocurile de vaccinuri din țară sunt pe cale să se epuizeze, după ce ultima categorie de vârstă, adulți sub 45 de ani, a devenit eligibilă.