• Ordonanța interzice șefilor instituțiilor de stat să mărească salariile bugetarilor fără temei legal.
  • Conducătorii instituțiilor publice nu mai pot emite acte administrative pentru drepturi salariale suplimentare față de cele prevăzute în legislație.
  • Instituțiile publice nu pot raporta drepturi salariale adiționale ca arierate; sumele corespunzătoare vor intra în categoria plăților restante. Provizioanele contabile pentru astfel de datorii se anulează.

Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență care le interzice șefilor de instituții de stat să le mărească salariile bugetarilor din subordine prin decizii administrative care nu au la bază o lege, potrivit unui comunicat al Executivului. Ordonanța de urgență prevede ca șefii autorităților/instituțiilor publice care au calitatea de ordonator de credite nu mai pot emite acte administrative prin care să stabilească drepturi de natură salarială suplimentare față de cele stabilite în legislația specifică în vigoare.

De asemenea, OUG stipulează că instituțiile publice, indiferent de structura și finanțarea lor, nu vor putea înregistra drepturi salariale adiționale, stabilite prin acte administrative emise de conducătorii acestora, peste cele prevăzute în legislația specifică în vigoare. Totodată, sumele corespunzătoare acestor drepturi și contribuțiile aferente nu vor mai fi raportate ca arierate, ci vor intra în categoria plăților restante.

De la intrarea în vigoare a ordonanței, eventualele provizioane înregistrate în contabilitatea instituțiilor publice pentru datorii salariale suplimentare, stabilite prin acte administrative emise de conducere, vor fi anulate.

Recomandări

ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE
APEL MISTERIOS
CADOURI PRIETENEȘTI

Citește și